Categories: Comunitate

Baia de Criş: de la incendii la acţiuni de ecologizare şi lucrări în teren

Magdalena Şerban

Deşi ar trebui ca în această primăvară să se concentreze, printre altele, la acţiunile de ecologizare, administraţia publică din Baia de Criş a rămas în alertă din pricina unor incendii produse la vegetaţia uscată.

„Am făcut toaletări pe domeniul public, cu toate că în urma implementării proiectului de introducere a canalizării s-a creat disconfort, producându-se mult praf şi mizerie. Dar trebuie să trecem şi prin aşa ceva până la finalul lucrărilor. Oamenii sper să conştientizeze acest aspect şi să fie înţelegători. În fond, pentru comunitate se materializează investiţia. Cât priveşte ridicarea gunoiului menajer, se face săptămânal. Până acum, s-au încheiat cu noul operator de salubritate în jur la 84 la sută din contractele aferente populaţiei. Unii nu locuiesc aici, dar deţin proprietăţi în zonă. Tariful perceput e unic la nivel rural (judeţean), adică 4,17 lei. În spaţiul public există suficiente coşuri stradale şi tomberoane, mai fiind necesare doar ţarcuri de împrejmuire pentru depunerea deşeurilor. Totodată, s-au mai realizat decolmatări pe Valea Minei din satul Ţebea, pe Valea Caraciului şi la Cărăstău, pe Valea Vălenilor. Ce mai vreau să spun e că oamenii îşi pregătesc suprafeţele agricole pentru lucrări, însă nu toţi respectă reglementările în vigoare atunci când vine vorba de incendierea resturilor de vegetaţie. Unii lasă focul nesupravegheat, făcând mari probleme. Recent, ISU a avut două intervenţii la Caraci şi una la Rişca. Fac un apel pe această cale ca focul să nu rămână nesupravegheat, tocmai pentru a se evita pagubele şi, Doamne, fereşte, dramele”, a afirmat Liviu Mihaiu Gorcea (foto), primarul comunei Baia de Criş.
De precizat că arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, acesta fiind emis prin grija primarului de către şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă sau persoana desemnată în acest sens. Tot conform legislaţiei în domeniul protecţiei mediului, persoanele fizice şi juridice au obligativitatea de a nu arde miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă fără acceptul Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului şi fără informarea, în prealabil, a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă. Nerespectarea acestor măsuri constituie contravenţie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DEZASTRU TOTAL PENTRU DREAPTA! Guvernul Mureșan A PICAT ZGUDUITOR în Parlament cu un scor rușinos, sub Guvernul Veștea!

Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…

19 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…

19 ore ago

Bulina albă

Mihai-Andrei Danci, din Ribița Pentru că a fost desemnat „Cel mai fidel cititor hunedorean” în…

20 de ore ago

Bulina neagră

Ionuț B., din Vulcan Pentru că i-a fost prelungit arestul preventiv, fiind acuzat că și-a…

20 de ore ago

Infuzie de bani europeni în baza de tratament a spitalului județean

Magdalena Șerban În ultimii ani, Consiliul Județean Hune­doara a marcat investiții majore în dez­vol­tarea sistemului…

20 de ore ago