Categories: Comunitate

Baia de Criş: Avansează lucrările la Parcul Izvor

Magdalena Şerban

Printr-un proiect european, bazat pe o finanţare nerambursabilă de 98.000 de euro, obţinută prin GAL ţara Zarandului, administraţia publică din Baia de Criş va moderniza Parcul Izvor, aflat în localitatea centru. Dat fiind faptul că termenul limită de implementare îl reprezintă luna septembrie a anului curent, primarul Romeo Farcaş (foto) spune că în special copiii vor avea o nouă posibilitate de agrement.
„Lucrările se află în execuţie, parcurgându-se până acum circa 35 la sută din proiect. Pot afirma că ceea ce a fost greu a trecut. În 15 septembrie, trebuie să inaugurăm obiectivul, aşa că peste vară vom trage tare. Mai trebuie să amenajăm nişte alei pietonale dotate cu bănci din beton, noul loc de joacă urmează să fie pavat şi, de asemenea, mai e prevăzută o groapă de nisip pentru a se juca  în voie copiii, o fântână arteziană care să dea o plusvaloare estetică parcului şi îngrădirea perimetrului, cu gard viu. Tot aici, vom face un teren multifuncţional de sport cu covor sintetic, vestiare care să includă grupuri sociale şi vom mai planta arbuşti ornamentali. În cadrul aceleiaşi locaţii, este construită o clădire prevăzută cu o terasă, aşa că după finalizarea lucrărilor, dorim să concesionăm serviciul, putând servi drept punct de alimentaţie publică, de exemplu. Astfel, cei care vin în parc, să poată să se bucure de răcoritoare sau alte produse de acest gen, în zilele toride”, susţine Romeo Farcaş, primarul comunei Baia de Criş.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

3 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

3 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

4 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

4 zile ago