Info IT

Backup, sau cum să eviţi un dezastru

Sebastian Mezei

De-a lungul timpului, într-un calculator, adunaţi nenumărate fişiere care conţin baze de date, documente, acte scanate, poze, muzica preferată, filme sau chiar lista „favorites“ a site-urilor preferate. Toate acestea reprezintă informaţii preţioase, care sunt salvate în principal pe hard disk-ul calculatorului.
Ce se întâmplă dacă pierdeţi aceste date?
Probabil un dezastru, acesta fiind direct proporţional cu importanţa fişierelor existente în calculator. Cauzele care pot duce la pierderile de date pot fi multiple: defectarea hard disk-ului, ştergerea sau coruperea bazei de date de un virus, furtul echipamentelor etc.
Ce trebuie făcut pentru a evita acest dezastru?
Dacă aţi trecut deja printr-o situaţie de acest gen, cel mai probabil, aţi luat deja măsurile necesare de prevenţie. Dacă nu, probabil aşteptaţi ca pierderea să fie mai substanţială, înainte de trezirea la realitate.
Dacă vă număraţi printre norocoşii care au încă toate fişierele intacte, n-ar fi rău să acţionaţi chiar acum. Nu se stie când vă părăseşte norocul!
Soluţia este: Backup-ul – salvarea datelor şi efectuarea unor copii de rezervă.
Una din variante este copierea periodică a informaţiilor importante pe un alt suport de stocare decât hard disk-ul intern (CD/DVD, hard disk extern, stick de memorie etc.).
O altă variantă care vă scuteşte de efort şi simplifică operaţiunea de backup este apelarea la o aplicaţie dedicată care efectuează în mod automat salvarea datelor, în modul dorit (salvarea întregului sistem de operare sau doar a directoarelor dorite, programarea salvării, salvarea pe CD/DVD, FTP, hard disk extern, realizarea unei clone a hard disk-ului etc.).
O astfel de aplicaţie gratuită găsiţi la adresa: www.todo-backup.com
Dacă şi această variantă vi se pare dificil de realizat, puteţi apela la serviciile unor specialişti în domeniu. Succes!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura