Bãcia, o comunã afectatã şi nu prea, de noile calcule bugetare

  Magdalena Şerban

Deşi noua metodă de calcul bugetar a răsturnat cifrele şi la Băcia, primarul Nicolae Panţa (foto) este optimist în ceea ce priveşte rectificările care se vor face în vară. În plus, se arată mulţumit de modul obiectiv în care guvernanţii vor să dea o mână de ajutor administraţiilor locale care se confruntă cu problema unor cheltuieli neeligibile la proiectele europene câştigate.

Guvernul a luat, Guvernul va da
„Avem un minus de 332.000 de lei, comparativ cu 2014, deci un buget cu 10 la sută mai mic. Consider că dreptul nostru îl reprezintă sumele care se strâng din taxele şi impozitele locale, restul este susţinut de la bugetul de stat. Atunci când s-a discutat în Parlament despre noua formulă de calcul, reprezentanţii noştri au spus că e bine. Acum, că s-a pus în practică, s-a constatat că nu e prea bine. Dar, ca să fim cinstiţi, trebuie să spunem că acelaşi Guvern a trimis la primării câte o adresă în care ne cere să venim cu propuneri pentru rectificarea bugetară ce se va face în iunie”, a spus Nicolae Panţa, primarul comunei Băcia. Potrivit acestuia, greu pentru bugetul comunei va fi şi din cauza unei cofinanţări pentru cheltuieli neeligibile, în cuantum de circa 140.000 de lei, care trebuie susţinută pentru două proiecte europene. Este vorba de cel pentru care trebuie făcută plata aferentă înlocuirii acoperişului la  căminul cultural din Băcia (program european implementat pe GAL, în valoare de circa 50.000 de euro) şi de programul european care prevede amenajarea unui teren de sport cu gazon sintetic în satul Tîmpa (aproximativ 50.000 de euro, demarat tot prin GAL). „Iarăşi spun că apreciez preocuparea Guvernului prin adresa  primită la primărie, în vederea specificării cheltuielilor neeligibile, înregistrate la programele europene accesate. În urma unui calcul, se vor oferi ajutoare de la bugetul de stat, pentru susţinerea lor. Adică ni se va lua de pe umeri o parte din povara financiară”, a adăugat primarul.

Încep angajările
O altă veste este că de la 1 martie a.c, administraţia din Băcia va trece la angajarea asistenţilor personali. „I-am avut angajaţi în urmă cu câţiva ani, dar nemaiexistând disponibili bani de la bugetul de stat, am rămas descoperiţi. Deoarece s-a schimbat structura de plată, în sensul că acum, bugetul de stat ne acordă 90 la sută din suma necesară, iar noi venim cu o completare locală de 10 procente, ne permitem să-i angajăm pe cei care au făcut cereri. Din opt cereri de însoţitori, şapte sunt eligibile pentru angajare”, a precizat primarul din Băcia.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

2 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

3 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

3 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

3 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

3 zile ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

3 zile ago