Peste 90 la sută dintre elevii de la Uman au obţinut rezultate foarte bune, iar cei care au fost evindenţiaţi la festivitatea de premiere de la sfârşitul anului şcolar au confirmat că notele bune de la şcoală au fost primite pe merit… aceştia obţinând şi la bacalaureat note foarte mari.
Este îmbucurător faptul că şi elevii absolvenţi de la Real (Tehnologic) au crescut performanţa anul acesta, în sensul că numărul celor care au trecut cu bine de examenul de Matematică este mult mai mare. De altfel, numărul celor ce n-au reuşit să treacă deloc aceste examene este nesemnificativ, ceea ce demonstrează încă o dată calitatea corpului didactic de la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul”.
Felicit în mod sincer toţi absolvenţii Colegiului. Drumurile le sunt deschise. Îi aşteaptă multe examene pe care le doresc să le treacă la fel de bine ca şi pe cele de acum.
Şi să nu uitaţi, dragi absolvenţi, cuvintele doamnei director Malvine Socaci: SĂ NU LĂSAŢI PE NIMENI SĂ VĂ FRÂNGĂ ARIPILE. ZBURAŢI CÂT MAI SUS.
Felicitări şi succes!
Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan
Un conflict este pe cale să izbucnească într-o zonă montană cu influențe agricole a județului,…
Drumul judeţean DJ 707 Vaţa de Jos (Hunedoara) - Petriş (limita cu judeţul Arad), cunoscut…
Cristian Ionică, managerul SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a fost reconfirmat în funcția…
Iosif N., din Lupeni Pentru că a fost condamnat la mai multe pedepse cu închisoarea…
Agresorul își bătuse concubina înainte de a sări la bătaie cu agentul de pază de…
Magdalena Șerban Vălișoara se dezvoltă constant. Unele lucruri se văd deja cu ochiul liber, proiectele…