Categories: Comunitate

Bacalaureatul de toamnă, la final

Dintre cei peste 1.170 de absolvenţi înscrişi la ultima probă a bacalaureatului, sesiunea de toamnă, aproape un sfert au absentat vineri, de la examen. Patru dintre cei care au fost prezenţi în sălile de clasă au fost prinşi şi daţi afară din examen, pentru că au vrut să copieze. Aceştia susţineau testarea la Chimie şi la Fizică. ”La ultima probă a examenului de bacalaureat s-au înscris 1.173 de absolvenţi de liceu. Dintre aceştia, s-au prezentat la examen 899 de candidaţi. Patru dintre cei prezenţi au fost eliminaţi din examen, după ce au fost prinşi cu fiţuici sau cu telefoane mobile, interzise de regulament”, a declarat profesoara Marta Mate, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Hunedoara.Cei mai mulţi absolvenţi care s-au prezentat la proba la alegere a Bacalaureatului au ales să fie testaţi la Biologie (478 de elevi) şi la Geografie (214), iar cei mai puţini (7 candidaţi) au fost înscrişi pentru a fi examinaţi la Informatică. Cea de-a doua sesiune a bacalaureatului s-a desfăşurat în cinci centre de examinare care au fost stabilite în Deva, Hunedoara, Petroşani şi Vulcan. Lucrările sunt corectate în două centre de evaluare din Deva. În total, în această sesiune a examenului maturităţii au absentat peste 920 de absolvenţi, iar opt au fost eliminaţi.Primele rezultate se vor afişa astăzi. Până la ora 16 pot fi depuse contestaţii, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 5 septembrie. La precedenta sesiune a examenului de bacalaureat, promovabilitatea înregistrată în judeţ a fost de 53,8 la sută. (A. Iovănesc)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un conflict este pe cale să izbucnească într-o zonă montană cu influențe agricole a ju­dețului,…

o oră ago

Drumul Regelui (Vaţa de Jos-Petriş Arad), modernizat cu fonduri europene

Drumul judeţean DJ 707 Vaţa de Jos (Hunedoara) - Petriş (limita cu judeţul Arad), cunoscut…

o oră ago

Bulina albă

Cristian Ionică, managerul SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a fost reconfirmat în funcția…

o oră ago

Bulina neagră

Iosif N., din Lupeni Pentru că a fost condamnat la mai multe pedepse cu închisoarea…

o oră ago

Scandal la spital: paznic fugărit cu toporul

Agresorul își bă­tuse concubina îna­inte de a sări la bă­taie cu agen­tul de pază de…

o oră ago

Vălișoara: utilaj multifuncțional din bani europeni nerambursabili și modernizare de iluminat public cu fonduri de mediu

Magdalena Șerban Vălișoara se dezvoltă constant. Unele lucruri se văd deja cu ochiul liber, proiectele…

o oră ago