Categories: Comunitate

Bac-ul continuă cu probele scrise

După finalizarea examenelor orale, Bacalaureatul continuă cu probele scrise de evaluare a competenţelor formate pe durata învăţământului liceal.
Azi, elevii claselor a XII-a susţin primul examen scris la Limba şi literatura română. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar, în judeţul Hunedoara s-au înscris pentru a participa la probele scrise 3.073 de absolvenţi, din care 2.541 din promoţia curentă şi 528 din promoţiile anterioare. La limba şi literatură română sunt aşteptaţi în sălile de examen 2.747 de elevi. De precizat este faptul că subiectele la această probă diferă în funcţie de profilul absolvit de elevi, astfel încât 2.058 provin de la profilul real sau tehnologic şi 689 primesc subiecte pentru profilul uman.
Mâine urmează proba la limba şi literatura maternă pentru elevii care au studiat într-o limbă a minorităţilor. Miercuri se va desfăşura proba obligatorie a profilului, Matematică pentru profilul real, tehnologic, militar sau pedagogic, şi Istorie pentru cei care au urmat un profil umanist. Examenul maturităţii pentru absolvenţii claselor a XII-a se încheie pe 8 iulie, când aceştia vor susţine ultima probă, la alegere, la care elevul poate opta în conformitate cu filiera, profilul şi specializarea pe care acesta le-a urmat. Pe toată perioada examenelor, activitatea este monitorizată cu ajutorul camerelor audio-video. În sălile de examen, candidaţii nu au voie să aibă asupra lor manuale, cărţi, culegeri, notiţe, rezumate, telefoane mobile, căşti audio, mijloace electronice de calcul sau comunicare. Cei care încalcă această regulă sunt eliminaţi din examen, sancţiunile mergând până la a-şi pierde dreptul de a participa la următoarele sesiuni ale Bacalaureatului. (A. Brandisz)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un ales de la noi le-a făcut o mare bucurie elevilor…

5 ore ago

Bulina neagră

G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată din cauză că a…

5 ore ago

Bulina albă

Dr. ing. Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani Pentru că institutul pe care îl…

5 ore ago

Dosarul „ANAF-Iohannis”, strămutat de la Sibiu la Tribunalul Hunedoara

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a admis, marţi, cererea de strămutare formulată de către…

5 ore ago

Au făcut grevă, dar degeaba. Premierul a spus că e doar o chestiune de timp până la reorganizarea administrativă

O grevă de avertisment de două ore a avut loc ieri, în peste 1.500 de…

5 ore ago

Consilierul local AUR Emanuel Clej cere demisia secretarului general al municipiului Deva

Consilierul local AUR Emanuel Clej (foto) a cerut demisia secretarului general al municipiului Deva, Doris…

5 ore ago