Avram, reales lider al PRM Hunedoara

Sorina Popa
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Costel Avram (foto), a obţinut al patrulea mandat de preşedinte al organizaţiei judeţene a PRM.
Ieri, 338 de delegaţi ai PRM Hunedoara au participat la conferinţa judeţeană a partidului, de la centru fiind prezent Gheorghe Funar, secretarul general al PRM.
Vrea să consolideze filiala
Din patru în patru ani, peremiştii hunedoreni îşi aleg conducerea. Pentru postul de lider al filialei PRM Hunedoara, s-au înscris Costel Avram şi Mircea Mincea. Cu 292 de voturi pentru, Avram a reuşit să obţină cel de-al patrulea mandat în fruntea peremiştilor din judeţ, faţă de 29 de voturi, cât a obţinut contracandidatul său. Tot ieri, a fost desemnat un nou Birou Executiv, care are în componenţă 17 membri, faţă de 23, câţi erau până acum. Consiliul judeţean al PRM este format din 91 de persoane. Dorel Şchiopu a fost ales în funcţia de prim-vicepreşedinte al PRM Hunedoara.
„Votul colegilor mei mă onorează, dar în acelaşi timp, mă obligă. Scopul meu este acela de a consolida organizaţia judeţeană de partid, astfel ca la alegerile locale din 2012 să fim pregătiţi. Adică, să fim iarăşi ce am fost şi mai mult decât atât”, a declarat preşedintele PRM Hunedoara, Costel Avram.
MesagerulHunedorean