Categories: Actualitate

Avram Iancu a reuşit să traverseze înot Marea Galileii

Bibliotecarul Avram Iancu (foto) a în­cheiat cu succes, marţi după-amiază, traversarea înot a Mării Galileii, din Israel, sportivul din Petroşani reuşind astfel să-şi înscrie numele alături de alţi 67 de înotători din lume care au dus până la capăt o asemenea per­formanţă.

A vrut să-i mulțumească lui Dumnezeu
„Am făcut-o şi pe asta! Îţi mulţumesc Ţie, Doamne, că m-ai ajutat să fac acest înot!”, a spus Avram Iancu la finalul cursei, după ce s-a aşezat, în genunchi, pe o plajă, în punctul de final al cursei sale de peste 20 de kilometri. El a mul­ţumit apoi tuturor celor care i-au ur­mărit parcursul cursei de înot din Marea Galileii. „A fost o cursă obositoare, pe care am finalizat-o după aproape 11 ore şi 40 de minute. Soarele a fost foarte puternic şi mi-a făcut ceva probleme. Mă bucur pentru această reuşită şi pentru românii care au crezut în mine şi m-au încurajat pe tot parcursul zilei. Le mulţumesc tuturor”, a declarat Avram Iancu.
Bibliotecarul Avram Iancu şi-a propus să parcurgă înot Marea Galileii, unde înscrisurile biblice susţin că Isus Hristos a umblat pe apă, sportivul din Petroşani afirmând că îşi doreşte acest lucru pentru a mulţumi lui Dumnezeu pentru tot ceea ce a reuşit să realizeze la înotul în ape deschise. Traseul său a fost în lungul Mării Galileea, pe o distanţă de peste 20 de kilometri, el fiind monito­ri­zat de Galilee Marathon Swimming Asso­ciation (GMSA), organizaţie abili­tată la nivel internaţional pentru vali­da­rea unei asemenea performanţe. Îno­tă­torul din Petroşani a spus că ideea aces­tei curse înot i-a venit anul trecut, după ce a aflat că există posibilitatea ca această traversare să fie omologată oficial şi că până acum 67 de persoane au reuşit această performanţă. Marea Galileei este un lac de apă dulce situat în nord-estul Israelului, are o adâncime de 44 metri, o lungime de 21 kilometri şi o suprafaţă de 168 kilometri pătraţi. (A.Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

o zi ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

o zi ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

2 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

2 zile ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

2 zile ago