Categories: Actualitate

Avram Iancu a ajuns la jumătatea cursei de înot pe Rin

Bibliotecarul Avram Iancu (foto) a ajuns, ieri, la jumătatea cursei de înot pe care şi-a propus să o facă pe fluviul Rin pentru a susţine, prin mijloacele sale, eforturile României de aderare la Spaţiul Schengen.

Îl mobilizează în continuare
„După 18 zile de înot am ajuns la borna 500. Am ajuns la jumătatea drumului îno­tului meu intitulat: ‘Înot pentru România, înot pentru Schengen’. Mă uit în egală mă­sură înainte, dar şi înapoi. Înainte mă uit cu îngrijorare, copleşit fiind de necunoscutul care ne stă înainte şi de oboseala acumulată deja. Uitându-mă înapoi îmi aduc cu plăcere aminte de chipurile tuturor românilor (şi nu numai) care m-au ajutat într-un fel sau altul. Îmi aduc aminte de încrederea şi entu­zi­as­mul lor. Acest lucru mă mobilizează în con­ti­nuare, mă responsabilizează şi mă obligă”, a notat Iancu pe pagina sa de Facebook.

În cortul unor tineri
Într-un scurt jurnal al zilei precedente, Avram Iancu relatează că a înotat pe o ploaie torenţială însoţită de rafale puternice de vânt. La momentul pauzei, după 18 kilometri de înot, din cauza vremii, Iancu şi echipa sa au fost nevoiţi să ia masa şi să se odihnească în cortul unor tineri care se aflau pe malul fluviului, pentru că nu găseau nici unde un alt loc uscat.
„Le-am explicat situaţia şi i-am rugat să ne lase să mâncăm în cortul lor. I-am asi­gurat că avem noi mâncarea…tot ceea ce do­ream era să nu ne mai plouă pentru o jumătate de oră. Ne-au primit. A fost o experienţă greu de descris în cuvinte. So­cializarea cu ei a fost deosebită”, scrie biblio­tecarul din Petroşani. În finalul zilei, Avram Iancu a ajuns la borna cu numărul 500 care este amplasată pe faleza oraşului Mainz, după o etapă care a însumat 32,7 kilo­metri. Înotătorul a continuat, ieri di­mi­neaţă, cursa pe Rin, chiar dacă afară vântul bătea cu putere şi are un disconfort în zona lombară, cel mai probabil un muşchi întins, după aprecierea sportivului. „Orice ar fi şi oricare este starea mea de spirit actuală, mă voi arunca în apă. Acolo este mediul unde cu siguranţă mă voi regenera fizic şi men­tal. Ştiu că fiecare braţ mă va conduce spre împlinirea ţelului”, conchide Iancu.
Bibliotecarul Avram Iancu a luat startul pe 16 iulie, în oraşul Konstanz, din Germania, în cursa prin care şi-a propus să străbată în­treg cursul fluviului Rin pentru a susţine, prin înot de rezistenţă, proiectul de aderare a României la Spaţiul Schengen. Sportivul din Petroşani va înota cei 1.032 de kilometri ai fluviului fără costum de neopren sau alte elemente ajutătoare, la fel ca atunci când a devenit primul om din lume care a reuşit să străbată fluviul Dunărea doar prin forţa braţelor. Durata cursei a fost estimată la 35 de zile. Avram Iancu este însoţit de un caiacist ca suport acvatic, dar şi de o echipă ce va circula pe teren.
În vara anului 2017, sportivul din Petroşani a înotat întreg cursul Dunării, fără costum de neopren, pe o distanţă de 2.860 de kilo­metri, de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

23 de ore ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

23 de ore ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

23 de ore ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

2 zile ago