FlashPolitica si administratie

Avocaţii protestează, cerând mărirea onorariilor din oficiu

Sorina Popa

Avocaţii din Bucureşti şi din 14 judeţe au protestat, ieri, pentru a trage un semnal de alarmă în legătură cu nivelul şi modalitatea de stabilire a onorariilor din oficiu. Ei au purtat banderole albe pe braţ şi avertizează că vor organiza astfel de acţiuni până la soluţionarea disfuncţionalităţilor din sistemul de asistenţă juridică.
Avocatul Cosmin Roncioiu (foto), decanul Baroului Hunedoara, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că „protestatarii cer mărirea onorariilor pentru apărarea din oficiu“. Acesta susţine că pe lângă faptul că aceste onorarii sunt foarte mici, între 145 de lei şi 500 de lei, judecătorii le mai scad şi ei.
„Am tot făcut adrese, pentru creşterea onorariilor din oficiu, dar degeaba. Solicităm creşterea cuantumului onorariilor din oficiu, încheierea unui protocol care să menţioneze cuantumul acestor onorarii şi eliminarea posibilităţii prin care instanţele pot diminua aceste onorarii“, a declarat avocatul Cosmin Roncioiu.
Protestul avocaţilor va continua până pe 25 februarie cu banderole albe, pentru ca între 25 februarie şi 10 martie să asigure asistenţa judiciară exclusiv în cauzele penale în care se discută măsurile preventive.
În cazul în care revendicările nu vor fi soluţionate, după 11 martie, asistenţa judiciară va fi întreruptă zilnic câte 30 de minute, iar după o săptămână, pe termen nelimitat.
Baroul Hunedoara numără 306 avocaţi.

One thought on “Avocaţii protestează, cerând mărirea onorariilor din oficiu

  • Pai nu fac nimic de banii aia și mai vor mărire. Ce nesimțiți.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura