Categories: Sport

Avem Campionat Naţional de Aquatlon!

CSM ”VSK Csikszereda” a anunţat că va organiza Campionatul Naţional de Aquatlon. Competiţia este deschisă pentru toţi cei interesaţi să participle, înotători, foşti înotători, triatlonişti, atleţi, fotbalisti, handbalişti şi practicanţii ai altor discipline sportive, începând de la 8 ani la 99 de ani.
Concursul se va desfăşura pe data de 10-11 iulie, în bazinul Csíki Csobbanó, iar probele sportive vor fi de 200m înot (în bazin 33m lungime, în orice stil de înot), după care se va alerga pe distanţa de 1.000 m pe pista de patinaj viteză (un circuit care măsoară 400m). Copiii vor avea o probă de 100m înot şi 600m alergare.
Categoriile de participare sunt stabilite pe vârste separate, copii, cadeţi, juniori, elite, şi agegroup. Concursul, o premieră pentru România va fi organizat în serii, semifinale şi finale, şi va fi unul foarte spectaculos pentru sportivi şi, implicit, pentru spectator.
Cei interesaţi se pot înscrie pe site-ul www.frtri.ro şi vor avea nevoie, obligatoriu, de licenţă din parte Federaţiei Române de Triatlon.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că a fost numit în funcția de președinte interimar…

12 ore ago

Echipa lui Sorin Crai pentru Hațeg! Votul nu e un voucher pentru diferite avantaje, ci o acțiune într-o întreprindere comună

Candidatul PSD la funcția de primar al orașului Hațeg, Sorin Crai (foto) nu se dezminte.…

12 ore ago

Bulina neagră

Petru Cîmpean, primarul comunei Certeju de Sus Pentru că nu a reușit să atragă fonduri…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun zvonerii de serviciu că se anunță schimbări mari de tru­pe într-o instituție de la…

12 ore ago

Procurorul care l-a anchetat pe Traian Berbeceanu, achitat definitiv. Va încasa 1 milion de euro, salarii restante

Dosarul „Berbeceanu”, cu inculpați din structurile BCCO și DIICOT Alba Iulia, a ajuns la final…

12 ore ago

Daune mai mici, tot atâția ani de pușcărie

Sentință definitivă în cazul tână­rului Claudiu Nițariu (foto), judecat pentru omor. Magistrații Curții de Apel…

12 ore ago