Actualitate

Avem 22 de focare de Covid în judeţ

Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara anunţă că ieri, erau înregistrate în judeţ 22 de focare de Covid, cu 388 de bolnavi.
Astfel, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva au fost declarate două focare, în unul dintre acestea fiind 17 persoane bolnave, iar în cel de-al doilea, de la Secţia Chirurgie, au fost confirmate pozitiv 6 persoane. Un alt focar, cu 21 de persoane, este consemnat la Spitalul de Psihiatrie Zam, alte 14 cazuri fiind înregistrate la Sanatoriul de Pneumoftizio­logie Brad, iar cinci la Spitalul municipal din Hunedoara.
Focare cu un număr mare de persoane au fost declarate la Asociaţia Misionar-Uma­nitară „Glasul penticostal” din Lupeni, cu 75 de persoane, Asociaţia „Bunicii Văii Jiului”, cu 27 de persoane, Centrul de Seniori Hune­doara, cu 30 de persoane, şi la Casa de copii Vulcan, cu 17 persoane.
De asemenea, sunt focare de Covid la două fabrici din domeniul automotivelor din lo­calităţile Ribiţa şi Hunedoara, iar un altul la Primăria Hunedoara.
Conform datelor Grupului de Comunicare Strategică, incidenţa cazurilor de Covid a fost calculată 3,15 la mia de locuitori, în ultimele 24 de ore fiind testate pozitiv la noul corona­virus un număr de 161 de persoane. (A. Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura