Un echipaj de poliție a intervenit, la Orăștie, pentru prevenirea unui posibil incident generat de încălcarea unui ordin de protecție emis într-un caz de violență în familie.
A zis că nu are unde să locuiască
Patrula a observat o femeie în vârstă de 26 de ani, din municipiul Orăștie, care a intrat într-un imobil situat pe strada Pricazului. Oamenii legii aveau cunoștință despre faptul că pe numele acesteia fusese emis anterior un ordin de protecție provizoriu, ulterior confirmat prin ordin de protecție de către Judecătoria Orăștie, prin care se stabilise obligația de a păstra o distanță minimă de 100 de metri față de locuința surorii sale, o femeie în vârstă de 31 de ani, tot din Orăștie.
Având în vedere aceste aspecte, patrula mixtă polițist–jandarm s-a deplasat de îndată la apartamentul indicat. La fața locului, femeia de 31 de ani a declarat că sora sa a pătruns în locuință, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție.
Cu acordul persoanei vătămate, polițiștii au pătruns în apartament, unde au surprins-o în flagrant pe femeia de 26 de ani. În urma verificărilor, s-a constatat că aceasta avea asupra sa un cuțit de bucătărie, fiind imediat deposedată de obiectul periculos. Prin intervenția rapidă, fermă și eficientă a polițiștilor, a fost prevenit un posibil incident cu urmări grave.
În discuțiile purtate cu echipajul, femeia a declarat că a încălcat măsurile impuse prin ordinul de protecție pe motiv că nu are unde să locuiască.
Ulterior, aceasta a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Orăștie, unde a primit îngrijiri medicale de specialitate, prezentând plăgi înțepate la nivelul coapsei drepte, produse prin automutilare. După acordarea asistenței medicale, femeia a fost condusă la sediul poliției pentru continuarea procedurilor legale.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție.
Față de femeia de 26 de ani, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Orăștie au dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva. În cursul zilei de 4 martie 2026, persoana în cauză urmează să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăștie, cu propuneri corespunzătoare.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Orăștie. (E.P.)
Pe 4 martie 2026 s-au împlinit 49 de ani de la cutremurul devastator din 1977.…
Dezaxatul a prins cățelușul și i-a tăiat cu o foarfecă metalică o ureche și coada.…
Un bărbat din satul Teliucu Inferior a fost condamnat la doi ani de închisoare cu…
După o perioadă de blocaje legislative și tehnice la nivel național, județul Hunedoara face primii…
Începutul primăverii, renașterea naturii, Ziua Internațională a Femeii sunt tot atâtea motive care ne determină,…
Magdalena Șerban Nu ai crede că o comună de munte, cu puțini locuitori, ar putea…