Categories: Actualitate

Avantaje, puncte şi premii de la Farmacia Reţeta

Magdalena Şerban

Începând de miercuri, 18 iulie, până joi, 26 iulie, cei care doresc să îşi verifice în mod gratuit tensiunea, pulsul, greutatea şi înălţimea sunt aşteptaţi de Farmacia REŢETA, în faţa Casei de Cultură din Petroşani, între orele 9.00-19.00.
Această acţiune face parte din campania „Ştii Reţeta punct cu punct”, pe care lanţul de farmacii REŢETA (peste 60 de unităţi în toată ţara) a demarat-o la mijlocul lunii iulie. Promoţia îşi propune fidelizarea clienţilor, prin acordarea de puncte-cadou la fiecare achiziţie de 10 lei, făcută în cadrul farmaciei din Petroşani, Bd. 1 Decembrie 1918. Astfel, la un anumit număr de puncte acumulate, participanţii primesc câte un cadou, existând trei categorii de premii: pentru 10, 20, respectiv 30 de puncte. Punctele se acordă inclusiv pentru valoarea de plată de pe reţetele compensate. În plus, cei care participă la această promoţie se vor putea bucura, în continuare, de cei 10 la sută reducere la marea majoritate a produselor din farmacie, reducere pe care o pot obţine cu cardul de fidelitate REŢETA.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Tânăr de 18 ani implicat într-un accident rutier pe DN66A, în localitatea Câmpu lui Neag

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Uricani au intervenit în seara zilei de 7 mai 2026…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele pe la colțuri că o du­duie, cu halat alb, nu se sfiește…

20 de ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că a reușit o nouă importanță, ducând echipa sa…

20 de ore ago

Bulina neagră

I.N., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

20 de ore ago

De ce să îți faci Carte Electronică de identitate

Primăria Municipiului Deva și Serviciul Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Deva informează cetățenii cu…

20 de ore ago