Actualitate

Avalanşă de zăpadă în Cheile Jieţului

Maximilian Gânju

Tone de zăpadă s-au prăvălit de pe versanţi în drumul naţional care duce din Petroşani către Voineasa. Nimeni nu a fost surprins de avalanşă, însă drumarii au avut de lucru serios până să redeschidă circulaţia.

Echipele Secţiei de Drumuri Naţionale Deva au intervenit pe DN 7A, Obârşia Lotrului – Petroşani, unde, duminică seara, a avut loc o avalanşă din cauza ninsorilor abundente şi a temperaturilor ridicate. Avalanşa a acoperit partea carosabilă pe o distanţă de aproximativ 10 metri, dar nu au fost persoane sau autovehicule surprinse. Temperaturile ridicate anunţate şi pentru perioada următoare menţine ridicat pericolul producerii unor avalanşe în Cheile Jieţului.
“Am avut numeroase situaţii în trecut după ce s-au aventurat cu autoturismele şi au rămas blocaţi. A fost nevoie să mergem după ei cu utilajele de deszăpezire să-i aducem înapoi în siguranţă”, au spus salvatorii montani. În sezonul trecut, o avalanşă a surprins două autoturisme pline cu turişti la cota 1.575 de metri din Cheile Jieţului. Oamenii au ieşit la plimbare şi au vrut să ajungă până la graniţa dintre judeţele Hunedoara şi Vâlcea. La întoarcere nu au mai putut coborî din cauza avalanşei, dar nici nu puteau înainta.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura