Categories: Actualitate

Avalanşă de escrocherii prin metoda „Accidentul”

Natalia Bumbac

Zilele trecute, cel puţin trei femei cu vârste între 57 şi 79 de ani au fost ţintele escrocheriilor prin metoda „Accidentul”, toate trei fiind din municipiul Hunedoara. Doar una dintre ele a fost păgubită de bani. Poliţiştii au deschis dosare penale pentru înşelăciune şi tentativă de înşelăciune şi efectuează cercetări pentru prinderea autorilor şi recuperarea prejudiciului.

Pensionară înşelată de 6.000 de lei
Prima victimă a fost o pensionară de 79 de ani, care a fost sunată pe telefonul fix de către un bărbat care s-a recomandat a fi medic. Acesta i-a spus femeii că fiica ei este internată în spital, rănită grav şi că are nevoie de o sumă mare de bani, pentru tratament. „Medicul” i-a comunicat femeii unde să meargă şi cu cine să se întâlnească pentru a transmite banii. Hunedoreanca a mers la locul indicat, un loc public din municipiul Hunedoara, unde s-a întâlnit cu o femeie necunoscută, căreia i-a înmânat 5.000 de lei şi 200 de euro. Apoi, s-a întors acasă şi şi-a sunat ginerele, de la care a aflat că fiica sa nu este în spital şi nu a fost implicată în nici un accident rutier.

Salvată de sonerie
Au urmat alte două încercări ale escrocilor de a obţine bani de la două hunedorence, după scenarii identice cu cel descris mai sus, dar nu s-au ales cu nimic. Prima a fost o femeie de 70 de ani pe care au sunat-o şi căreia i-au cerut toţi banii pe care îi avea în casă, aceasta spunând că are disponibili 20.000 de lei. Totuşi, înainte de a da banii, hunedoreanca a sunat-o pe fiica ei, care i-a spus că nu a fost implicată în nici un accident rutier şi nici nu este internată în spital. O altă femeie de 57 de ani a fost contactată pe telefonul fix de către un necunoscut care i-a cerut 70.000 de lei pentru „operaţia” fiicei ei, internată într-un spital din Bucureşti. Dar, în timpul convorbirii a sunat soneria de la locuinţa femeii, ceea ce a dus la întreruperea discuţiei telefonice de către escroci.
Poliţiştii le recomandă persoanelor care sunt contactate telefonic de către necunoscuţi şi care le comunică faptul că rudele lor sunt victime ale unui accident rutier să verifice această informaţie sunând persoana indicată de escroci, înainte de a da sumele de bani solicitate.

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

REȚINUT LA SCURT TIMP DUPĂ SESIZAREA COMITERII UNUI FURT DIN MAGAZIN ȘI A UNEI DISTRUGERI – POLIȚIȘTII HUNEDORENI AU IDENTIFICAT RAPID PERSOANA BĂNUITĂ

Intervenția promptă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au condus,…

o zi ago

Cum rămâne casa organizată când frigul lucrează pentru tine

Într-o locuință modernă, echilibrul dintre confort și funcționalitate se vede mai ales în spațiile în…

2 zile ago

Mobilier de exterior din lemn: avantaje, dezavantaje și întreținere

Visezi la o terasă în care să bei cafeaua dimineața sau la un colț de…

2 zile ago

PPC Energie lansează PPC MaxControl, oferta pentru prosumatori cu plata soldului la 30 de zile și protecție împotriva prețurilor negative

Cu PPC MaxControl clienții beneficiază de plata soldului generat din energia livrată în rețea în…

2 zile ago

BĂRBAT DIN HUNEDOARA, CERCETAT PENTRU DEȚINEREA ILEGALĂ A UNEI ARME NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, la data de 9…

2 zile ago

POLIȚIȘTII HUNEDORENI, ALĂTURI DE COMUNITATE PRINTR-UN GEST CARE POATE SALVA VIEȚI

Astăzi, la inițiativa Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, tinerii…

2 zile ago