Categories: Actualitate

Autoturisme furate din Ungaria, înscrise de samsari în România și apoi vândute

Printre păgubiți se află și un hune­dorean din municipiul Orăștie, care a plătit 5.200 de euro pe un auto­tu­rism furat din Ungaria. Omul a vrut să-și înmatriculeze autoturismul pe numele său și așa a constatat că fi­gu­rează ca furat. A depus imediat plân­ge­re pentru înșelăciune, iar anche­ta­torii au descoperit că gruparea fă­cuse zeci de victime.

Restituia mașinile maghiarilor
Samsarul a declarat în fața anche­ta­torilor că a fost contactat de cetăţeni maghiari care l-au rugat să-i ajute în ve­derea obținerii omologării şi înma­tri­culării provizorii a unor autovehicule. „După ce obținea cartea de identitate a autoturismelor, bărbatul susţine că restituia autovehiculele cetăţenilor maghiari, însă nu înainte de a completa şi semna contracte de vânzare-cu­m­pă­rare a autoturismelor, lăsând loc liber pentru datele viitorilor cumpără­tori”, se arată în anchetă. Hunedo­rea­nul a văzut un autoturism Suzuki Swift la vânzare și a luat legătură cu sam­sarul fără să știe că mașina este furată. După ce i s-a prezentat maşina, omul i-a plătit vânzătorului 3.100 de euro. Îm­preună cu autovehiculul marca Suzuki Swift, cumpărătorul a primit o serie de documente, respectiv cartea de iden­titate şi certificatul de autentificare, în original, eliberate de autorităţile ro­mâne, un contract de vânzare-cum­pă­rare în limba maghiară şi o copie xerox de pe cartea de identitate a incul­pa­tului. În acea zi, persoana vătămată şi inculpatul nu au încheiat un contract de vânzare-cumpărare scris. Pentru că nu a primit toate documentele solici­tate, păgubitul s-a adresat autorităților. Și a aflat că autovehiculul este furat din Ungaria. Alte 33 de persoane au fost înșelate prin aceeași metodă, samsarul fiind acuzat de înșelăciune, com­pli­ci­tate la înșelăciune și fals în înscrisuri private. Instanța nu l-a condamnat, de­oa­rece faptele s-au prescris, dar băr­batul a fost obligat să le dea banii îna­poi celor pe care i-a înșelat. (M.Gânju).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…

17 ore ago

Bulina albă

Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…

17 ore ago

Bulina neagră

V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…

17 ore ago

Călin Marian descoperă greșelile PNL, dar le ține pentru el

Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…

17 ore ago

Un bărbat din Hunedoara a pierdut definitiv procesul cu poliția, după ce a sunat la 112 ca să reclame că este amenințat de agenții care îl opriseră în trafic

Judecătoria Brad a respins plân­ge­rea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…

17 ore ago