EvenimentFlash

Autoturism cuprins de flăcări în centrul Devei

01 incendiu masina isu(1)

Un autoturism parcat în centrul municipiului Deva a fost cuprins de flăcări, ieri, în jurul amiezii. Deşi proprietarul a intervenit imediat şi a chemat şi pompierii, maşina a ars aproape în întregime.
Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au fost solicitaţi, prin 112, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o maşină marca Ford Focus, parcată pe bulevardul Decebal, din Deva. În mai puţin de trei minute de la primirea apelului, două autospeciale de ultimă generaţie, cu spumă şi apă, au ajuns la locul incendiului, iar pompierii au constatat că focul se propagase deja la întregul autoturism. Asta, deşi proprietarul maşinii încercase să stăpânească flăcările cu ajutorul unui stingător. „Echipele de intervenţie au lichidat în doar câteva minute incendiul, concluzionând că acesta s-ar fi putut declanşa de la un scurtcircuit la reţeaua electrică a autoturismului”, a precizat căpitanul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara. (C. Ghenea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura