Categories: Actualitate

Autoturism atârnat deasupra căii ferate

Un accident rutier petrecut ieri, în jurul orei 17.00, pe pasajul de peste calea ferată de la ieşire din localitatea Bretea Strei, a mobilizat forţe impresionante pentru salvarea victimelor.

Două autoturisme s-au tamponat, iar unul dintre ele a ajuns suspendat deasupra de linia de cale ferată, fiind în pericol să cadă. În maşina care a stat suspendată se aflau două persoane, un bărbat şi o femeie, cu vârste de  62 de ani. Din datele reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean Hunedoara, pentru a evita o tragedie, echipajele care au ajuns primele la locul accidentului au legat autoturismul cu chingi de alte vehicule care staţionau în acel loc. Însă nu au putut interveni pentru scoaterea victimelor, până la sosirea autospecialelor de descarcerare de la SMURD, una fiind de descarcerare grea, dotată cu troliu şi cu macara, pentru ridicarea maşinii.
Potrivit căpitanului Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, victimele au fost scoase din autoturism cu ajutorul echipajului de la descarcerare. Acestea erau conştiente şi aveau traumatisme toraco-abdominale, fiind transportate la UPU a spitalului din municipiul Hunedoara. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • De ce nu specificati in articol, ca tanarul de 22 ani, este de etnie rroma (tigan mai precis), masina cu volan pe dreapta, fara niciun act asupra lui, doar carnetul, cauciucuri de vara, viteza excesiv de mare si a incercat si sa minta politia. Sau incercati sa-l scapati pe idiot de orice raspundere..in fond era sa ucida doi oameni nevinovati..nu e mare lucru pentru nivelul vostru de jurnalisti.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

3 ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

3 ore ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

3 ore ago

Șapte tineri sechestrati și amenințați la o petrecere în Hunedoara

Șapte tineri au fost sechestrați, amenințați și terorizați de trei indivizi drogați, înarmați cu macete,…

3 ore ago

Activitate suspendată temporar şi carne retrasă de la comercializare, în urma controale DSVSA în perioada premergătoare Paştelui

Inspectorii Direcţiei Sanitar Ve­te­rinare şi pentru Siguranţa Ali­men­telor (DSVSA) Hunedoara au aplicat amenzi de peste…

3 ore ago

Vino. Vinde. Dăruiește. Schimbă o viaţă

În perioada asta, înainte de Paște, parcă nu mai e doar despre lucruri… e despre…

3 ore ago