Categories: ActualitateFlash

Autostrada Deva-Orăştie va fi gata mai devreme cu 4 luni

Sorina Popa

Surpriză în ceea ce priveşte autostrada Deva-Orăştie. Ieri, ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare, a declarat, pe şantierul de la podul de la Uroi, că tronsonul Deva-Orăştie va fi finalizat mai devreme cu patru luni decât era programat, adică în octombrie anul acesta.

6,3 milioane de metri cubi de umplutură

„Lucrările la acest tronson sunt în grafic. Respectiv, terasamentele sunt finalizate în proporţie de 60 la sută, 40 la sută la poduri şi 60 la sută la podeţe. Volumul umpluturii pe acest tronson este cel mai mare de pe traseul Nădlac-Sibiu, respectiv 6,3 milioane metri cubi de umplutură. Dorim ca în octombrie, să putem deschide circulaţia pe acest tronson, în condiţii de siguranţă. Pentru a atinge acest obiectiv, va trebui să se lucreze în trei schimburi, şapte zile din şapte. Le-am atras atenţia încă o dată constructorilor asupra termenului, octombrie 2012. Am făcut eforturi anul trecut, pentru a extinde memorandumul ISPA pentru această lucrare şi, dat fiind faptul că la sfârşitul anului el expiră, vor trebui să se concentreze ca în octombrie să putem deschide circulaţia pe toţi cei 32 km ai tronsonului Deva-Orăştie. Voi fi cu ochii pe ei. Va fi o premieră pentru o lucrare ISPA”, a declarat ministrul Transporturilor. „Ce a fost mai greu a trecut, acum s-a ieşit la nivelul solului şi se lucrează pe elevaţii şi suprastructuri. Lucrăm în prezent la fiecare pod. Tronsonul de 17,7 kilometri, Orăştie-Simeria Veche, va fi finalizat în august, anul acesta”, a declarat Laurenţiu Virginaş, managerul de proiect al firmei Strabag.

Investiţii serioase

Liderul PDL Hunedoara, Dorin Gligor, prezent alături de ministrul Alexandru Nazare în vizita de pe şantierul autostrăzii din judeţ, a declarat că „există premisele finalizării înainte de termenul prevăzut în contract, în beneficiul tuturor şi trebuie să ne obişnuim cu acest mod de lucru într-o economie reală, când contractele se derulează între parteneri serioşi. Noi de ocupăm de investiţii serioase, care să genereze pentru acest judeţ perspective durabile de progres, chiar şi în condiţii de criză. Putem spune că Deva şi judeţul Hunedoara vor fi, astfel, conectate la Europa”.
Valoarea autostrăzii Deva-Orăştie, care are o lungime de 32,5 kilometri, se ridică la 177 de milioane de euro, din care 69 de milioane de euro reprezintă contribuţia guvernului român, iar diferenţa, cea a Comisiei Europene. Lucrarea prevede două noduri rutiere, 21 de poduri şi 100 de podeţe. Podul de la Uroi, ale cărui lucrări au fost inspectate, ieri, de ministrul Transporturilor, are o lungime de 720 de metri.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…

8 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…

8 ore ago

Bulina neagră

Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

8 ore ago

LOVITURĂ PE PIAȚA NEAGRĂ: Peste 4,4 milioane de țigări de contrabandă, confiscate în urma unui flagrant în Cugir! Trei suspecți, reținuți de DIICOT

Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…

8 ore ago

Teroare într-un bloc din Vulcan: O septuagenară își mânjește vecinii cu fecale și îi amenință cu briceagul. Judecătoria a respins ordinul de protecție

Locatarii unui bloc din municipiul Vulcan traversează un adevărat coșmar din cauza comportamentului extrem al…

8 ore ago