Categories: EvenimentFlash

Autorii jafului de la benzinăria din centrul Devei au fost prinşi

Cristina Ghenea

Principalii suspecţi în cazul jafului ce a avut loc la mijlocul săptămânii trecute, la o benzinărie din centrul Devei, au fost prinşi de poliţişti. Este vorba despre doi tineri, unul de 24 de ani, iar celălalt de 25 de ani, care susţin că erau drogaţi când au comis fapta.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Hunedoara, suspecţii au fost identificaţi şi reţinuţi de mascaţi în cursul zilei de luni, după care au fost duşi la audieri. În faţa anchetatorilor, amândoi şi-au recunoscut fapta, şi mai mult de atât, şi-au şi motivat-o, declarând că înainte de a da jaful, consumaseră stupefiante.
„Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu cei din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Deva şi cu cei de la Serviciul de Intervenţie Rapidă i-au identificat şi reţinut pe prezumtivii autori ai tâlhăriei comise săptămâna trecută, într-o staţie de carburanţi din Deva. Valentin S., de 25 de ani şi Ştefan L., de 24 de ani, ambii din Deva, au precizat că în noaptea respectivă se aflau sub influenţa unor substanţe halucinogene. Persoanele în cauză au fost reţinute pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, urmând a fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, cu propunere de arestare preventivă”, au precizat reprezentanţii IPJ Hunedoara.
Reamintim că în noaptea de 13 spre 14 iunie, în jurul orei 3.00, doi bărbaţi care purtau cagule pe faţă şi erau înarmaţi cu cuţite au dat buzna peste angajaţii benzinăriei Petrom de pe strada Mihai Eminescu, din Deva, şi au furat suma de 800 de lei. Unul dintre salariaţii staţiei a fost rănit la o mână, cu cuţitul, de către atacatori.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Accident mortal pe un drum județean: un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a lovit un stâlp de electricitate

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…

6 ore ago

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

o zi ago

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări ca urmare a unui incident ce a avut loc într-un magazin din Aninoasa

Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…

o zi ago

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

2 zile ago