Revenit în Maramureş după nouă ani, Campionatul Naţional de Viteză în Coastă s-a desfăşurat la finalul săptămânii trecute pe porţiunea de drum care leagă municipiul Baia Mare de Sighetu Marmaţiei. Trofeul Gutâi a măsurat peste 5 kilometri pe drumul cu acelaşi nume, fiind noutatea sezonului automobilistic actual şi implicit un traseu de concurs care a pregătit multe surprize pentru concurenţi. În cadrul competiţiei din Maramureş au fost trei manşe de recunoaşteri, care le-au permis piloţilor să se familiarizeze cu traseul pe care au evoluat.
La Categoria I, pilotul hunedorean Mihai Leu (foto stânga), care a evoluat pe maşina sa, Ferrari 458 Challenge Evo, a înregistrat un nou succes şi este pentru al doilea an consecutiv campion naţional. Acesta are deja un avans de 34 de puncte faţă de principalul urmăritor, Alin George Luca, înainte de ultimele două etape.
La Categoria a II-a, pilotul Emil Nestor (foto dreapta) a câştigat, la final Trofeul Gutâi, etapa a patra a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă şi este foarte aproape de câştigarea titlului naţional. Nestor, care s-a impus în toate cele patru etape de până acum, mai are nevoie de un singur punct în următoarele două etape pentru a deveni campion naţional de viteză în coastă la Categoria II şi din punct de vedere matematic, potrivit comunicărilor făcute de Federaţia Română de Automobilism Sportiv.
Pe locul 2 la Trofeul Gutâi s-a clasat Silviu Dumitrescu, în timp ce podiumul a fost completat de bulgarul Stefan Stoev, iar în top 5 s-au mai clasat Emil Ghinea şi Octavian Ciovică.
Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…
Magdalena Șerban Municipiul Vulcan are parte de multe valuri în ultima vreme. Așa că…
Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…
Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…
O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…
Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…