Sport

AUTOMOBILISM. Două etape din Campionatul Mondial F1, reprogramate

Marele Premiu al Australiei, care urma să se desfăşoare pe 21 martie la Mel­bourne, în deschiderea noului sezon de Formula 1, a fost reprogramat pe 21 noiembrie, în timp ce Grand Prix-ul Chinei, prevăzut pe 11 aprilie la Shanghai, a fost amânat la rândul său pentru o dată nedeterminată, anunţat marţi promotorul Campionatului Mondial de Formula 1.
Sezonul 2021 de Formula 1, care are în pro­gram 23 de etape, nu va mai debuta aşa­dar în Australia, ci în Bahrain, pe 28 mar­tie, înainte de a se deplasa pe 18 aprilie la Imola (Italia), circuit revenit anul trecut în ca­lendar, pe fondul pandemiei de coronavirus.
O altă etapă ar urma să se desfăşoare pe 2 mai, într-o localitate nestabilită, care ar putea fi circuitul portughez de la Algarve, iar conform noilor previziuni ediţia din acest an se va încheia anul acesta cu o săptămână mai târziu decât era prevăzut, pe 12 de­cem­brie la Abu Dhabi, în loc de 5 decembrie.
Anul trecut, sezonul de Formula 1 a înce­put în iulie, în Austria, calendarul fiind refăcut şi cuprinzând 17 curse în Europa şi Orientul Mijlociu în loc de 22, cât fuseseră prevăzute, iar Marele Premiu al Australiei a fost anulat cu doar câteva ore înaintea primei sesiuni de antrenamente, după ce un membru al echi­pei McLaren a fost testat pozitiv la Covid-19.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura