Categories: Sport

AUTOMOBILISM. Cupa Căprioara Deva va fi la început de octombrie

HD Motorsport anunță organizarea în 4 și 5 octombrie a unei noi ediții a tra­diționalei competiții automo­bi­lis­tice „Cupa Căprioara Deva”, o com­petiție creată din dorința profundă de a menține vie tradiția sportului cu mo­tor în orașul Deva, oferind o platformă sigură și competitivă pentru pa­sio­nații de automobilism.

Moștenire
Traseul ales pentru competiție are o semnificație aparte, fiind cunoscut din trecut ca una dintre probele speciale ale Raliului Hunedoarei, recunoscut pen­tru gradul său ridicat de dificultate și pentru cerințele tehnice selective pe care le impune piloților. Această moș­tenire transformă „Cupa Căprioara” nu doar într-un simplu concurs, ci într-o ade­vărată provocare pentru cei ce aspiră să devină maeștri ai volanului.
Programul primei zile este unul ad­ministrativ, dar întrecerile se vor des­fă­șura în data de 5 octombrie, când se vor face reverificări administrative, re­cu­noașterile de traseu, antrena­men­te­le cronometrate, manșele de concurs și, apoi, festivitatea de premiere. Cei in­te­resați pentru înscrieri, regulament și mai multe detalii, sunt invitați să con­sulte site-ul www.hdmotorsport.ro.

Clasament județean
Să mai notăm că în clasamentul ju­de­țean conduce la piloții licențiați clasa L1, Ioan Butureanu care are un total de 27 puncte, el fiind urmat de Alexandru Iacob și Marius Giurisici, ambii cu câte 18 puncte. La clasa L2 conduce Alin Lazăr care are 25 de puncte, la fel ca și Tiberiu Andrei și Cosmin Negrilă, iar la clasa L3 lider este Bogdan Popescu cu 40 de puncte, urmat de Dănuț Budai cu 25 de puncte și de Zdravenco Stoianov cu 23 puncte. În fine, la clasa Open L conduce Bogdan Popescu care tota­li­zează 40 de puncte, urmat de Dănuț Budai cu 25 puncte și de Claudiu Popa cu 18 puncte.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Construcțiile încă se țin bine

Construcţiile încă se ţin bine. Lucrările de construcţii au scăzut în octombrie faţă de septembrie…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a făcut o a­facere extrem de…

o zi ago

Sector de 5 kilometri al drumului judeţean DJ 672C – modernizat cu aproape 50 de milioane de lei

Lucrările de modernizare a drumului judeţean DJ 672C, pe sectorul cuprins între localitatea Valea de…

o zi ago

Bulina albă

Ion Bădin, consilier local Deva Pentru că și-a lansat cartea „În slujba sportului”, un volum…

o zi ago

Bulina neagră

P.B., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri.

o zi ago

Secția de Obstretică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Deva nu se închide pe perioada sărbătorilor de iarnă

După ce managerul Spitalului Jude­țean de Urgență (SJU) Deva, dr. Emil Stoica (foto), a transmis…

o zi ago