Pilotul hunedorean Cosmin Oprinesc (foto) a avut un debut de sezon excelent şi confirmă ambiţiile sale pentru un loc pe podiumul de premiere al Campionatului Naţional de Viteză în coastă din acest an.
De altfel, Cosmin Oprinesc a avut şi în 2019 evoluţii cu rezultate care l-au situat între cei mai competitivi piloţi la acest gen de întreceri de viteză în coastă. Anul trecut el s-a clasat pe locul secund în clasamentul general la Cupa Gorjului şi pe acelaşi loc la clasa lui de participare( E 2 SH 3000), iar în întrecerea de la Hunedoara, Cupa Hăşdat, el s-a situat pe primul loc în clasamentul general şi a câştigat competiţia de la clasa sa.
Sezonul 2020 se anunţă la fel de important pentru sportivul hunedorean, care are până acum, în palmaresul ediţiei numai victorii, în etapele desfăşurate. La întrecerile din cadrul primei etape a sezonului, competiţia dotată cu trofeul Cupa Reşiţa (la start au fost 69 de piloţi), el s-a situat pe primul loc, atât în clasamentul general al întrecerilor, cât şi la clasa E2 SH 3000, iar la concursul de la Râşnov,- Cupa Oraşului Râşnov, la care au participat un număr record de sportivi- 88, pilotul hunedorean a câştigat primul loc atât în clasamentul general, cât şi la clasa de participare. Următoarele etape din campionat sunt programate la Baia Mare (30 august), Câmpulung Muscel (29 septembrie) şi la Poiana Braşov ( 10 octombrie).
Gurile rele din târg șușotesc intens pe la colțuri despre un funcționar care a uitat…
Valeriu Butulescu, reputat poet și prozator din Petroșani Pentru organizarea unui simpozion dedicat marelui Constantin…
Andrei M., din Petroșani, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.…
O mamă în vârstă de 25 de ani și fiul ei de numai 6 ani…
Un consumator de droguri din orașul Călan, județul Hunedoara, a fost condamnat de magistrați la…
Magdalena Șerban Când conducerea publică și cea a spitalului își dau mâna, rotițele se mișcă…