„E foarte important că Deva găzduieşte un asemenea eveniment!”
După 11 ani de la ultimul eveniment de acest gen găzduit de Deva, iubitorii futsalului din reşedinţa de judeţ vor avea ocazia, în luna octombrie, să urmărească pe viu partide din cea mai importantă competiţie europeană inter-cluburi, UEFA Futsal Cup. UEFA a acceptat cererea clubului Autobergamo Deva, campioana României, de a fi gazda uneia din cele patru grupe din Main-Round, a doua fază a competiţiei. „Ne bucurăm că forul european a acceptat cererea noastră, e foarte important pentru Deva să găzduiască un asemenea eveniment. Încă nu ştim ce adversari vom întâlni, se va califica doar prima din grupă, dar obiectivul nostru e accesul în Elite Round”, a spus Dorin Popa, preşedintele clubului Autobergamo Deva.
A evitat-o pe Gyor
În grupa care se va juca la Sala Sporturilor, între 10 şi 15 octombrie, Autobergamo va fi cap de serie, la fel ca şi grupările ETO FC Gyor (Ungaria), Slov-Matic Bratislava (Slovacia) şi Sievi Futsal (Finlanda), gazde şi ele ale celorlalte trei grupe din Main Round. Trupa alb-vişinie va întâlni o echipă campioană, a cărei ţără este clasată mai jos de locul 15 ca şi coeficient UEFA şi nu va juca prima fază a întrecerii, dar şi două grupări calificate după runda preliminară, ce se va desfăşura între 22 şi 27 august. (Ovidiu Mănăstire)
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…
Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un angajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…
Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…
D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…
Oricine nu achită o factură, fie că e la curent, la gaz, la telefon, în…