Categories: Sport

Autobergamo şi-a reluat pregătirile

Campioana României la futsal şi-a reluat pregătirile pentru noul sezon, care va începe la sfârşitul lunii august. Alb-vişiniii se antrenează pe plan local şi sunt optimişti că îşi vor îndeplini obiectivele propuse.

Revenire cu dorinţă de muncă
În formulă aproape completă, doar Paulo Ferreira primind câteva zile de învoire în plus, Autobergamo Deva şi-a încheiat vacanţa, reluându-şi antrenamentele pentru pregătirea noului sezon. Devenii combină antrenamentele la Sala Sporturilor cu alergările în aer liber, iar antrenorul-jucător, Florin Ignat, afirmă că jucătorii campioanei au revenit din vacanţă cu chef de muncă. „Am reînceput de luni pregătirile, facem antrenamente la Sala Sporturilor şi alergări în aer liber. Băieţii au revenit dornici de muncă, nu avem probleme cu kilogramele în plus şi aşteptăm cu nerăbdare jocurile oficiale”, a spus Ignat. Trupa deveană va susţine primele partide amicale în 12-13 august, când la Deva va avea loc „Cupa Cetăţii”, unde vor fi invitate echipele Clasic Chişinău, City’us Tg. Mureş şi încă o formaţie din ţară. Primul meci oficial al sezonului pentru deveni va fi Supercupa României, aceasta urmând să se dispute în 21 august, la Lugoj, împotriva Informaticii Timişoara.

„Ne vom lupta pentru toate trofeele!”
Autobergamo a renunţat în această pauză competiţională la trei jucători, Ique, Cesar şi Nuno Coco, aducându-i în schimb pe internaţionalii români Dumitru „Mimi” Stoica şi Alpar Csoma. „Lotul e puternic şi ne permite să ne luptăm pentru toate trofeele puse în joc. Au plecat străini şi au venit români, e un lucru bun, ne cunoaştem de mult timp şi relaţiile de joc se vor închega mult mai repede. Vom da credit şi tinerilor, atât Drăgoiu cât şi Zabar Kovacs urmând să primească şanse să joace”, a mai spus antrenorul devenilor. Referitor la grupa din UEFA Futsal Cup, Florin Ignat consideră că Autobergamo nu putea nimeri într-o grupă mai grea. „Tragerea la sorţi ne-a scos în cale cel mai puternic adversar posibil, iar din calificări va mai veni echipa din Cipru, o trupă foarte valoroasă. Va fi foarte greu, însă jucăm la Deva şi ne vom bate cu siguranţă pentru calificarea în faza următoare a competiţiei”, a mai spus Florin Ignat. (Ovidiu Mănăstire)

AddThis Website Tools
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Gura lumiiGura lumii

Gura lumii

Vorbesc cârcotașii că un vice de pe la noi îl trage-n piept pe șeful cel…

5 ore ago
Bulina albăBulina albă

Bulina albă

Dr. Melinda Mitranovici, șefa Secției Obstretică-Ginecologie a Spitalului din Hunedoara Pentru că a ajuns în…

5 ore ago
El, 58 ani, fata, 14 ani. Președintele unei Asociații din Simeria, agresiune sexuală asupra unei adolescenteEl, 58 ani, fata, 14 ani. Președintele unei Asociații din Simeria, agresiune sexuală asupra unei adolescente

El, 58 ani, fata, 14 ani. Președintele unei Asociații din Simeria, agresiune sexuală asupra unei adolescente

Tot mai mulți minori sunt supuși agresiunilor sexuale, lucru care ar trebui să dea de…

6 ore ago

Bărbat arestat preventiv pentru viol asupra unei fete de 15 ani

Un bărbat de 40 de ani, din muni­cipiul Hunedoara, a fost arestat pre­ventiv pentru 30…

6 ore ago

Sfatul salvamontiştilor: Nu încercaţi să faceţi selfie cu viperele

Salvamontiştii din judeţul Hunedoara se confruntă cu o situaţie aparte, în ultimii ani, în condiţiile…

6 ore ago

Ce înseamnă Zona 4 a judeţului Hunedoara şi ce localităţi include?

Supercom SA este firma de salu­brizare și colectare a deșeurilor ce își desfășoară activitatea și…

6 ore ago