Categories: Sport

Autobergamo s-a impus lejer în faţa Clujanei Cluj

Ovidiu Mănăstire

Fără a avea în faţă o rezistenţă prea puternică din partea penultimei clasate, Autobergamo Deva a învins lejer, scor 9-1, şi continuă cursa de urmărire a liderului United Galaţi. Devenii au marcat din toate poziţiile şi au mai ratat alte câteva ocazii la poarta apărată de fostul lor coleg, Raul Filimon.

Şi-au „asaltat” fostul coleg
Fără Paulo Ferreira, nereţinut în lot, Autobergamo a deschis seria golurilor după 45 de secunde, Cristi Matei finalizând din centrul careului o centrare din corner a lui Tacot. Raul Filimon a avut câteva parade bune dar după alte şase minute a fost învins de două ori în decurs de 60 de secunde. Nuno Coco a majorat diferenţa cu un şut de la marginea careului după o acţiune personală iar Tacot a finalizat cu un şut de la nouă metri, la colţul lung. Peste două minute, internaţionalul moldovean a reuşit  „dubla”, din mijlocul careului, marcând în urma unei combinaţii în trei, cu C. Matei şi Obadă.

Au redus „motoarele” în partea secundă
Oaspeţii au avut şi ei orgoliul lor, reducând din diferenţă prin Cucurzan, care l-a învins pe Toniţa din două încercări, primul şut fiind apărat de portarul devean. Însă, până la pauză, Autobergamo a mai punctat de două ori, din nou în decurs de un minut. Ique l-a învins pe Filimon cu un şut puternic de la nouă metri iar Obadă a finalizat de la marginea suprafeţei de pedeapsă, mingea lovind bara transversală înainte de a intra în plasă. Chiar dacă tot gazdele au fost la pupitru şi în partea secundă, devenii nu au mai înscris decât de trei ori. Pânzaru a marcat din careu, la opt minute de la reluare, iar Nuno Coco şi Ique şi-au realizat fiecare „dubla”, stabilind scorul final la 9-1.

Patru deveni vor înfrunta Italia
În această săptămână, patru jucători deveni vor susţine alături de naţionala României două partide amicale împotriva reprezentativei similare a Italiei. Astfel, Vlad Iancu, Cristi Matei, Paulo Ferreira şi Adrian Pânzaru vor întâlni „squadra azzura” azi, de la ora 21.30, la Faenza şi mâine, de la ora 19.30, la Imola. Următorul meci al celor de la Autobergamo va avea loc luni, 7 noiembrie, de la ora 17.00, în deplasare cu CSM Poli Iaşi.

AUTOBERGAMO DEVA 9 (6)
Toniţa – Pânzaru, C. Matei (cpt.), Tacot, Al-Ioani. Au mai jucat: Iancu, Savu – Nuno Coco, Obadă, Ique, Ignat, Drăgoiu. Antrenor: Florin Ignat

CLUJANA CLUJ 1 (1)
Filimon (cpt.) – Tamaş, Leahu, Pintea, Incze. Au mai jucat: Mocan – Mărginean, Cucurzan, Jucan, Cioban. Antrenor: Mikloş Tamaş
Arbitri: Eduard Kovacs (Deva) – Mihai Kiuţă (Braşov)
Au marcat: C. Matei (1), Nuno Coco (7, 32), Tacot (7, 9), Ique (15, 34), Obadă (15), Pânzaru (28) – Cucurzan (12).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

7 ore ago

Bulina albă

Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…

7 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă…

7 ore ago

Un județ curat, dar pe datorie. SUPERCOM are de recuperat 9,3 milioane de lei

Magdalena Șerban Ce ar trebui să facă operatorul de sa­lu­britate c­ând datoriile pentru serviciile ofe­rite…

7 ore ago

„Cristale de zahăr”, la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hu­nedoara – Deva, cu spri­jinul Consiliului Ju­de­țean Hunedoara, or­ga­nizează în 12…

7 ore ago

Centrala pe gaz de la Mintia, aproape de pornire. Investiția de 1,2 miliarde de euro, susținută de guvern

Ieri, premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu reprezentanții companiei Mass Global Energy Rom, în contextul…

7 ore ago