Categories: Sport

Autobergamo Deva – FK Odorheiu Secuiesc, astăzi în derbiul rundei

Nicolae Gavrea

Liga 1 de futsal programează astăzi un nou derbi, în etapa a IV-a de campionat. După ce, runda trecută, au evoluat în derbiul cu Informatica Timişoara, care şi-a amânat meciul din această etapă pentru a juca în UEFA Futsal Cup, devenii au un meci greu, în această seară, începând cu ora 18.00, la Sala Sporturilor din Deva, deoarece vor juca în compania liderului actual al clasamentului, FK Odorheiu Secuiesc.

Oaspeţii vin la Deva din postură de lider, cu maximum de puncte obţinute în primele trei etape: în prima rundă harghitenii au câştigat, la limită, cu 5-4, cu Politehnica Iaşi, iar apoi au câştigat două meciuri mai lejere, cu noile promovate, cu 9-3, pe terenul celor de la Clujana Cluj, şi o victorie acasă, cu 25-6, în faţa celor de la Bukovina Vicov.
La rândul lor, devenii au început campionatul cu două partide în faţa aceloraşi echipe nou-promovate, ambele câştigate, 14-2 acasă cu Clujana şi 15-4 la Bukovina, la care se adaugă remiza de pe teren propriu, din runda trecută, scor 1-1, cu campioana Informatica.
Trebuie amintit că cele două echipe care se vor regăsi pe teren astăzi s-au întâlnit, la finalul sezonului trecut, în „finala mică” a campionatului, partida revenind celor de la Autobergamo, iar acest succes le-a adus medaliile de bronz. De asemenea, înainte de începerea campionatului, cele două formaţii s-au întâlnit într-o dublă partidă amicală, la Odorheiu Secuiesc, în ambele meciuri impunându-se cei de la Autobergamo.
Nu în ultimul rând, în acest sezon, a fost transferat la Deva Attila Biro, venit de la Odorhei, iar Alpar Csoma, fost la Autobergamo, a plecat la echipa din Harghita, ambii jucători fiind componenţi ai echipei naţionale a României.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că la un departament de la o instituție de stat se muncește,…

4 ore ago

Președintele Laurențiu Nistor: Construcția noii creșe din Petroșani, un sprijin real pentru părinți

Și Petroșaniul are o creșă nou, realizată prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Condiții…

4 ore ago

Bulina albă

Ovidiu David Giorgiuți, absolvent al Colegiului Național „Decebal” Pentru că a obținut, după contestații, media…

4 ore ago

Bulina neagră

Florin T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de…

4 ore ago

Șocant! A amenințat că obligă o copilă de 9 ani să se prostitueze după ce-i omoară mama

Incidentul teribil a avut loc în Țara Hațegului, unde o mamă a fost bă­tută și…

4 ore ago

Tânăr din Petroșani, condamnat după ce a furat mașina unui vecin și a condus fără permis

Adolescentul se supărase că prie­tena lui nu-i răspunde la telefon și s-a gândit să-i facă…

4 ore ago