Categories: Sport

Autobergamo a realizat scorul sezonului cu două debuturi juvenile

Altădată un derbi pentru titlu, duelul dintre Autobergamo Deva şi City’us Tg. Mureş a consemnat un scor record pentru campioana României, care s-a impus cu 17-1. Tot în această partidă, Marcos Angulo le-a dat şansa de a debuta pe prima scenă tinerilor Mihnea Toader şi Andrei Grosu, care au şi marcat fiecare câte un gol.

Mureşenii, o „umbră” a fostei campioane
City’us Tg. Mureş s-a prezentat la Deva cu doar şapte jucători, cu toţii tineri, semn că fosta campioană se îndreaptă în cel mai bun caz spre o retrogradare, dacă nu chiar spre desfiinţare. În aceste condiţii, Autobergamo a făcut o partidă de antrenament în care s-a pus doar problema diferenţei de scor. Tacot a deschis scorul după o fază colectivă iar Stoica a oferit prima mostră de spectacol, majorând diferenţa cu o „scăriţă” de efect la colţul lung. Kiss a taxat un moment de relaxare al gazdelor, reducând din diferenţă cu un şut la colţul scurt, dar alb-vişiniii s-au dezlănţuit în a doua jumătate a primei părţi. Csoma a majorat scorul iar Pînzaru a marcat de două ori în decurs de un minut, ultima reuşită cu un vole după cornerul lui Florin Matei. Cristian Obadă şi-a depăşit colegul, punctând de trei ori în decurs de două minute iar Stoica şi Csoma au stabilit scorul pauzei, ambii cu poarta goală, după pasele lui Ignat şi C. Matei.

Goluri pentru debutanţi
Primele goluri ale reprizei secunde le-au marcat chiar debutanţii Andrei Grosu şi Mihnea Toader, cei doi încununându-şi astfel primul lor meci oficial la seniori. Până la final, Ignat a reuşit şi el o „dublă”, ultimul gol fiind deosebit, internaţionalul român fentându-l din preluare pe portarul Tătar. Csoma a marcat şi el de două ori, devenind golgheterul partidei iar căpitanul Cristi Matei şi-a trecut la rândul lui numele pe lista marcatorilor. Devenii vor încheia turul de campionat cu o nouă partidă lejeră, pe terenul ultimei clasate, Spicom Sf. Gheorghe. Duelul se va juca vineri, 3 noiembrie, de la ora 18.00.

Start cu dreptul pentru echipa de tineret
Echipa Under 19 a clubului devean a debutat în noul sezon cu un succes, impunându-se cu 8-7 pe terenul grupării Şoimii Şimand. Devenii vor juca următorul meci în 12 noiembrie, pe teren propriu, cu Informatica Timişoara. Din seria 5 a campionatului naţional de futsal Under 19 mai face parte şi echipa Muncitorul Reşiţa.
AUTOBERGAMO DEVA 17 (10)
Savu – Ignat, Tacot, Stoica, Csoma. Au mai jucat: Toniţa – F. Matei, C. Matei (cpt.), Ignat, Obadă, Grosu, Toader. Antrenor: Marcos Angulo
CITY’US TG. MUREŞ 1 (1)
Tătar – Coldea, Dobai, Kiss, Pop. Au mai jucat: Luduşan, Boroş (cpt.). Antrenor: Janos Kovacs
Arbitrii: Attila Balint – Andraş Benedek (ambii din Odorheiu Secuiesc)
Au marcat: Tacot (2), Stoica (3, 18), Csoma (10, 19, 34, 35), Pînzaru (15, 16), Obadă (16, 17, 18), Grosu (24), Toader (25), Ignat (29, 36), C. Matei (30) – Kiss (7)
Sala Sporturilor din Deva, spectatori 400
(Ovidiu Mănăstire)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

o zi ago