Categories: FlashSport

Autobergamo a debutat cu dreptul în UEFA Futsal Cup

Ovidiu Mănăstire

Campioana României la futsal a începu  cu victorie grupa Main Round din UEFA Futsal Cup organizată la Deva, trecând cu 5-2 de Luxol St. Andrews, deţinătoarea titlului în Malta. Alb-vişiniii au controlat ostilităţile de la un capăt la altul, dând impresia că ar fi putut câştiga mult mai lejer.

„Forcing” cu trei goluri marcate

După un început de tatonare, trupa deveană, susţinută de o sală arhiplină, a avut un forcing de trei minute în care a punctat tot de atâtea ori. În minutul 8, Stoica l-a învins pentru prima dată pe portarul Rakvaag, reluând în plasă mingea respinsă de portarul finlandez la şutul lui Csoma. Peste alte două minute, atmosfera a explodat în Sala Sporturilor după ce Florin Matei a reuşit o „bijuterie de gol”. Ignat a executat un corner înalt şi cel mai mare din fraţii Matei a catapultat balonul în plasă cu o „torpilă” din vole, de la 10 metri. Nici bine nu s-au dezmeticit maltezii şi au fost nevoiţi să scoată din nou mingea din plasă. Autobergamo a creat o fază de manual: Obadă l-a servit pe Ignat, acesta i-a aşezat mingea lui Cristi Matei şi căpitanul alb-vişiniilor a înscris cu un şut de la şase metri, la colţul scurt.

Succes care putea fi mai categoric

Partida era jucată încă din minutul doi al părţii secunde, când Alpar Csoma a mărit diferenţa, reluând în plasă mingea centrată din corner de Obadă. La acest scor, oaspeţii au redus din ecart, prin Rogerinho, cu un şut plasat de la nouă metri. Maltezii au abordat „power-play-ul”, adică jocul fără portar, şi au fost taxaţi de Petrişor Toniţa, care a înscris din propriul careu în poarta goală. Rogerinho a realizat „dubla”, după o minge pierdută de Tacot, brazilianul stabilind şi scorul final. Asta, deşi Cristi Matei a ratat o lovitură de la 10 metri în ultimul minut, obţinută pentru a şasea greşeală a oaspeţilor, un fault la care Sammut a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe.

În celălalt meci al grupei, Araz Nakhchivan a învins pe FC Mostar SG tot cu scorul de 5-2. Pentru azeri au punctat Bolinha (1), Baghirov (16), Gaiewski (20, 26) şi Atayev (21), în timp golurile lui Mostar au fost marcate de Vedzic (15) şi Aladzic (35). În următoarea etapă, programată mâine, se întâlnesc Araz Nakhchivan  cu Luxol St. Andrews, de la ora 16.30 şi Autobergamo cu FC Mostar SG, de la ora 19.00. (Ovidiu Mănăstire)

AUTOBERGAMO DEVA 5 (3)

Toniţa – Pînzaru, C. Matei (cpt), Obadă, F. Matei. Au mai jucat: Stoica, Ignat, Paulo Ferreira, Tacot, Csoma. Antrenor: Marcos Angulo

LUXOL ST. ANDREWS 2 (0)

Rakvaag – Autio, Despotovic, Penava, Răducu (cpt). Au mai jucat: Mifsud, Celino, Rogerinho, Sammut, Zammit, Bonello, Mangion, Vukovic, Frendo. Antrenor: Frane Despotovic

Arbitrii: Ibrahim El Jilali (Olanda) – Shota Kukhilava (Georgia)

Au marcat: Stoica (8), F. Matei (10), C. Matei (11), Csoma (22), Toniţa (26) – Rogerinho (24, 35)

Cartonaş roşu: Sammut (40)

Sala Sporturilor din Deva, spectatori 1000

 

 

 

 

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Tupeu de nei­ma­gi­nat pentru un purtător de lămpaş. Obişnuit ani de zile cu ciordelile şi…

2 ore ago

Bulina albă

Bogdan Mihăilă, tânăr pasionat de saxofon Pentru că a obținut trofeul ”Lira cu briliante” la…

2 ore ago

Bulina neagră

Mihai B., recidivist Pentru că a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea după ce…

2 ore ago

Tânăr jefuit de o damă de companie

Bărbatul din municipiul Vulcan a petrecut într-un bar din localitate, iar spre miezul nopții și-a…

2 ore ago

Curtea de Apel Alba Iulia decide în dosarul polițistului prins cu mită

Ofițerul din cadrul Poliției Petroșani rămâne în arest la domiciliu au decis magistrații Curții de…

2 ore ago