Prezent la deschiderea oficială a Salonului Auto București & Accesorii, directorul general al Registrului Auto Român, Mihai Alecu, a explicat perspectiva asupra conștientizării importanței siguranței în trafic prin prisma activităților pe care le desfășoară instituția.
„Avem în implementare un program, RAR Auto-Pass, care va fi disponibil de anul viitor. La cumpărarea oricărui autovehicul înmatriculat în România venim cu o garanție asupra stării tehnice și a kilometrajului, dar și despre alte deficiențe constatate de specialiștii RAR. Vreau să accentuez conștientizarea din partea pieței, a clienților, în ceea ce privește starea tehnică a autovehiculului pentru că acesta este un factor foarte important în reducerea accidentelor pe drumurile publice”, a declarant Mihai Alecu, directorul general al Registrului Auto Român. (A.N.)
Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a amenințat o familie, i-a spart ferestrele…
Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…
A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.
Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…
Polițiștii din Deva au intervenit de urgență în urma unui conflict izbucnit între două adolescente,…
În contextul curățeniei de primăvară care se desfășoară în această perioadă, Administrația Parcului Natural Lunca…