Mesagerul Hunedorean

FEPRA a inaugurat la Brad două unități de reciclare PET și sticlă

Municipiul este acum pe harta investițiilor cu un model de dezvoltare bazat pe economie circulară Magdalena Șerban FEPRA a marcat…

12 luni ago

COMUNICAT DE PRESĂ

Deva, 3 decembrie 2025 Investiții pentru dezvoltare durabilă în județul Hunedoara:  locuri de muncă, economie circulară, tranziție justă   Inaugurarea…

12 luni ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o angajată din zonă, de pe la o instituție pu­blică, și-a făcut o obiș­nuință și îi…

12 luni ago

Bulina albă

Florin Cazacu, primarul municipiului Brad Pentru că a reușit să atragă noi investitori în municipiul pe care-l conduce.

12 luni ago

Bulina neagră

U.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru amenințări la adresa fostei soții.

12 luni ago

A dat trei cățeluși în adopție și i-au făcut dosar penal

Pe motiv că a despărțit puii de câine de mama lor înainte de cele opt săp­tămâni, cum prevede legea, polițiștii…

12 luni ago

Cercetată pentru că a furat patru bucăți de ciocolată

O tânără din Petrila se putea alege cu o condamnare la închisoare pentru că a furat dintr-un magazin patru cio­colate.…

12 luni ago

Adolescentă condamnată pentru trafic de droguri

Tânăra de 17 ani din comuna Romos, cercetată pentru implicare în activități de trafic de droguri de mare risc, și-a…

12 luni ago

Compartimentul de Primire Urgențe din Cadrul Spitalului Municipal Brad, avizat favorabil pentru a fi inclus în structura de finanțare din bugetul de stat, de la Ministerul Sănătății

Magdalena Șerban Compartimentul de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Brad a fost evaluat, recent, de o comisie spe­cială, în…

12 luni ago

Colectarea deșeurilor voluminoase, o normalitate pentru comuna Pestișu Mic

Magdalena Șerban Fără campanii de colectare a de­șeurilor voluminoase, primarii au cons­tatat că nu lipsește factorul sur­priză: frigidere și mașini…

12 luni ago

Moșul vine la Răchitova

Magdalena Șerban E vremea când primarii își arată bu­nă­tatea sufletului. Cei mici așteaptă ca Moș Crăciun să le aducă fericire…

12 luni ago

Rectorul Universității din Petroșani, prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu, a primit al cincilea titlu de Doctor Honoris Causa

Magdalena Șerban Recent, într-un cadru de înaltă solem­nitate academică, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prin Facultatea de Informatică…

12 luni ago

Băcia: resursa gratuită dată de soare va fi exploatată energetic printr-un parc fotovoltaic

Magdalena Șerban Realizarea unui parc fotovoltaic menit să asigure din resursa solară consumul necesar pentru iluminatul public și instituțiile publice…

12 luni ago

Ziua Națională la biblioteca județeană

Și în acest an, ziua de 1 Decem­brie, Ziua Națională a României, ne-a dat prilejul să ne manifestăm întreaga prețuire…

12 luni ago

Încă trei puncte importante în „vistierie”, în zi de sărbătoare corvinistă!

Claudiu Sav Echipa noastră şi-a trecut în cont a 11-a victorie a sezonului, după 3-2 (2-2) cu CS Afumaţi, la…

12 luni ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile că un șef de la noi se con­sultă aproape zilnic cu un personaj dubios, ca­re se simte ca…

12 luni ago

Bulina albă

Damian Diniș, primarul comunei Băița Pentru că a fost ales în funcția de președinte al Asociației comunelor din județul Hunedoara.

12 luni ago

Bulina neagră

O.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru că a condus un autoturism fiind sub influența…

12 luni ago

1 Decembrie

1 Decembrie are o însemnătate specială pentru societatea românească, marcând unul dintre cele mai importante evenimente istorice. Pe 1 decembrie…

12 luni ago

Mii de credincioşi sunt aşteptaţi la Prislop la proclamarea locală ca sfânt a părintelui Arsenie Boca

Peste 15.000 de credincioşi sunt aş­teptaţi să ia parte la manifestările re­ligioase care vor avea loc, joi după-amiază şi vineri,…

12 luni ago