Categories: Actualitate

Aurarii de la Brad, condamnaţi la prima instanţă

Un spaniol și patru hunedoreni au fost cercetați pentru că au intrat într-o mină închisă și au furat minereu din care voiau să extragă aur. Inculpații au pus la cale un plan prin care credeau că se vor îmbogăți, dar totul s-a năruit în urma unui control de rutină al polițiștilor din zona Brad.

Ghid, un fost angajat al minei
Cei patru hunedoreni inculpați în dosar și cetățeanul spaniol au intrat într-o mină de aur închisă, situată în zona auriferă Barza de pe raza loca­lității Crișcior, unde au avansat câteva sute de metri, pentru a găsi minereu aurifer. Au spart cu o bormașină bucăți de mineral de pe pereții minei pe care l-au mărunțit cu ciocanele și l-au pus astfel în două ranițe cântărind îm­preună 51 kilograme minereu. Au ieșit din mină, împreună cu sculele și cu mi­ne­reul sustras, pe care le-au pus în mașină cu scopul de a se deplasa cel mai probabil acasă la unul dintre incul­pați, unde urmau să trateze fizic și chi­mic materialul în vederea separării aurului. Un fost angajat al Minei Barza le-a fost ghid, acesta știind modul de pătrundere în mină și cum se extrag mi­nereurile aurifere. Procurorii i-au acuzat contrabandă calificată, efec­tu­a­rea de activități miniere ilegal ori tra­fic de substanțe toxice, dosarul fiind so­luționat zilele trecute de către ma­gistrații din Brad. Astfel, Constantin Tomescu a fost condamnat pentru mai multe infracțiuni și a rezultat o pe­deap­să finală cu suspendare de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care se adaugă o amendă de 4.000 lei. Gimenez Emilio Machi, cetățean spaniol, a primit o pedeapsă de 4.000 de lei amendă penală pentru infracţiunea de execu­tarea de activități miniere fără permis sau licență, pedeapsă dictată și în cazul lui Alexandru Neag. Alți doi inculpați, Tiberiu Bratima și Ilarion Molocea, au primit 200 zile de amendă fiecare. Hotărârea Judecătoriei Brad nu este definitivă. (M.Gânju).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

2 zile ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

3 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

3 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

3 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

4 zile ago