„Au fost audiaţi inculpaţii şi s-a dat un nou termen pentru data de 10 aprilie. Şi la termenul trecut au fost audiaţi alţi inculpaţi, întrucât numărul lor este mare”, a declarat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.
În decembrie, 2011, au fost ridicaţi peste 100 de suspecţi acuzaţi de contrabandă cu cafea, alcool şi ţigări, 74 dintre aceştia fiind trimişi în judecată de procurori. După învinuirea celor 74 de persoane, cauza a fost disjunsă în trei dosare diferite, după ce inculpaţii au început, rând pe rând, să-şi recunoască faptele. (A.Nedelcoff)
Construcţiile încă se ţin bine. Lucrările de construcţii au scăzut în octombrie faţă de septembrie…
Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră a făcut o afacere extrem de…
Lucrările de modernizare a drumului judeţean DJ 672C, pe sectorul cuprins între localitatea Valea de…
Ion Bădin, consilier local Deva Pentru că și-a lansat cartea „În slujba sportului”, un volum…
P.B., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri.
După ce managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Deva, dr. Emil Stoica (foto), a transmis…