Aveau nevoie de anvelope de iarnă şi s-au gândit să le fure, însă au fost „descălţaţi” rapid de poliţişti.
Alarma a fost dată de administratorul unei firme, care i-a anunţat pe poliţiştii din Petroşani că doi tineri, profitând de neatenţia vânzătorilor, au furat două anvelope din cele expuse într-un stand din faţa magazinului. „Ca urmare a sesizării, au fost dirijate urgent în zona Livezeni – unde s-a comis furtul – patrulele auto de la Biroul Rutier, Biroul de Investigaţii Criminale şi Biroul Ordine Publică, iar în urma căutărilor, în scurt timp, patrula auto de la Biroul Rutier a reuşit identificarea şi oprirea în trafic a unui autoturism înmatriculat în Bulgaria, la volanul căruia se afla Ovidiu A., de 22 de ani, din Petroşani, iar pe scaunul din dreapta faţă, se afla Costel C., de 23 de ani, din municipiul Vulcan. În portbagajul maşinii, au fost găsite cele două anvelope reclamate ca fiind furate”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Cercetările în acest caz au fost preluate de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, care au stabilit faptul că anvelopele au fost furate de către Costel C., iar conducătorul auto l-a ajutat la transportarea acestora. „În cauză, s-a întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, iar cei doi învinuiţi sunt cercetaţi în stare de libertate, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale”, a mai declarat reprezentantul Poliţiei.
Când se face tranzacția prin care ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut? Potrivit oficialilor combinatului, Adunarea…
Vorbesc gurile rele că un șef din zonă s-a dus pe banii instituției prin tot…
Florin Cazacu, primarul municipiului Brad Pentru că a făcut un memoriu pentru modificarea prevederilor Codului…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată după ce şi-a înjunghiat…
Sindicatele din Învățământ trag din nou semnalul de alarmă. Sindicatul Învățământ Preuniversitar Hunedoara susține că…
La agresarea victimei a participat și un minor în vârstă de 16 ani, iar cel…