Categories: Sport

Au valoare şi la extern

Ciprian Marinuţ

Aeromodelişti de la CSA Aurul Brad, multipli campioni naţionali ai României, au fost pe val şi la cele două etape de Cupă Mondială organizate de Federaţia de Aeromodelism din Ungaria, la Salonta. Brădenii au cucerit două medalii la seniori şi au reuşit cinci prezenţe pe podium la juniori.
Valoarea şi talentul aeromodeliştilor de la CSA Aurul Brad au strălucit încă o dată şi în competiţii internaţionale de prim rang, unde s-a concurat doar cu planoare profesionale F1A. Sportivii antrenaţi de Adrian Macsim au fost în prim-planul competiţiilor „Cupa Budapesta” şi „Cupa Szeged”, ce au contat ca etape ale Cupei Mondiale, care au avut loc, la finalul săptămânii trecute, la Salonta, în organizarea Federaţiei de Aeromodelism din Ungaria.
Argint şi bronz la seniori, triumf la juniori
În competiţia seniorilor, brădeanul Ioan Mascovschi, component al lotului naţional al României, a obţinut argintul la „Cupa Budapesta” şi bronzul la „Cupa Szeged”. „La prima competiţie, Mascovschi a ajuns la baraj cu un grup de cinci aeromodelişti, iar la final a fost depăşit doar de austriacul Rudolf Wislenghen, câştigător al Cupei Mondiale. Competiţia a doua a fost şi mai strânsă, dovadă că la baraj s-au calificat şapte aeromodelişti. După o luptă aprigă, decisă la sutimi de secundă, Mascovschi s-a clasat pe locul trei, la egalitate cu un ceh şi un ungur”, a spus Adrian Macsim.
La juniori, brădenii au dominat autoritar competiţia, obţinând cinci dintre cele şase medalii puse în joc în cadrul celor două concursuri. Andrei Macsim şi Andrei Aprodu s-au clasat pe primele două locuri atât la „Cupa Budapesta”, cât şi la „Cupa Szeged”, iar Nicolae Onea a obţinut medalia de bronz la al doilea concurs. „E drept că la juniori au fost sportivi doar din şapte ţări, nu din 10 ca la seniori, însă chiar şi aşa, performanţa e una de top. Toţi juniorii au avut planoarele bine puse la punct şi le-au manevrat cu măiestrie, astfel că meritau medaliile”, a spus antrenorul Adrian Macsim.
La cele două etape de Cupă Mondială, Cupa Budapesta şi Cupa Szeged, desfăşurate la Salonta, au participat aeromodelişti seniori şi juniori din următoarele ţări: Austria, Croaţia, Bosnia, Polonia, Germania, Cehia, Slovenia, Ungaria, Slovacia şi România.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Bravo!!!
    Stimati ziaristi, aceste articole ar trebui sa fie mai detailate si sa ocupe prima pagina saptamini in sir.

Recent Posts

Razie cu efective mărite în municipiul Hunedoara: polițiștii și jandarmii au acționat pentru menținerea ordinii publice

Polițiștii și jandarmii hunedoreni au desfășurat, în seara zilei de 27 februarie 2026, o amplă…

4 ore ago

Pestisu Mic și Vețel, tot mai aproape. Edilii celor două comune vor să le unească. Însă decizia le aparține cetățenilor

Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…

19 ore ago

*BĂRBAȚI ARESTAȚI PREVENTIV, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI COMPLICITATE LA FURT*

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…

o zi ago

*PERCHEZIȚII ȘI REȚINERI DUPĂ O SERIE DE FURTURI ÎN VULCAN: POLIȚIȘTII AU RECUPERAT JUMĂTATE DIN PREJUDICIUL CAUZAT*

Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…

o zi ago

Drive test AZI şi MÂINE. BYD ATTO 2 DM-i prezentat în premieră la Autoglobus Timișoara

  Cea mai nouă mașină de la BYD, liderul mondial în producția de vehicule cu…

o zi ago

DOI BĂRBAȚI CARE CONDUCEAU AUTOVEHICULE PE DRUMURILE PUBLICE FĂRĂ A AVEA ACEST DREPT, DEPISTAȚI DE POLIȚIȘTI ÎN TRAFIC, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii rutieri au întocmit dosare penale în cazul a doi bărbați, în vârstă de 42…

o zi ago