Categories: Eveniment

Au tâlhărit două persoane în aceeaşi seară

Oana Mihnea

Trei bărbaţi din Petroşani, doi adulţi şi un minor, au agresat fizic şi tâlhărit două persoane. Pentru faptele lor, doi dintre aceştia au fost arestaţi pentru 30 zile, iar al treilea, în vârstă de 17 ani, este cercetat în libertate.
Vineri seara, în jurul orei 19, un tânăr de 17 ani din Petroşani a invitat în locuinţa sa doi prieteni, pentru a se cinsti cu câteva pahare cu băutură. Două ore mai târziu, un bărbat de 38 de ani, cunoştinţă comună a celor trei, a forţat uşa şi a intrat în apatament. Din cauza stării euforice în care se aflau toţi, bărbatul de 38 de ani l-a lovit cu pumnul pe tânăr şi i-a luat din buzunar 2 lei, iar din interiorul casei, un telefon mobil şi alte bunuri în valoare de 100 de lei. În acelaşi loc, la scurt timp, au mai venit încă două persoane, un minor de 17 ani şi un bărbat de 31 de ani, tot din Petroşani, care au plecat împreună cu agresorul. Însă, faptele celor trei nu se sfârşesc aici. Un bărbat de 47 de ani, întâlnit pe o stradă din municipiu, a fost următoarea victimă a celor trei. Fiind şi acesta sub influenţa alcoolului, tâlharii l-au lovit şi i-au furat telefonul mobil, portofelul şi o plasă cu alimente.
Cele două persoane agresate, minorul de 17 ani şi bărbatul de 47 de ani, au ajuns la Spitalul de Urgenţă Petroşani, pentru a primi îngrijiri medicale. Cei trei tâlhari au fost prinşi de poliţişti şi duşi în faţa instanţei din Petroşani, care i-a trimis pe cei doi adulţi după gratii pentru 30 de zile, iar tâlharul minor va fi cercetat în libertate.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Combinatul ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut lui Umbrărescu până la vară

Când se face tranzacția prin care ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut? Potrivit oficialilor com­binatului, Adunarea…

31 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șef din zonă s-a dus pe banii instituției prin tot…

32 de minute ago

Bulina albă

Florin Cazacu, primarul municipiului Brad Pentru că a făcut un memoriu pentru modificarea prevederilor Codului…

33 de minute ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată după ce şi-a înjunghiat…

34 de minute ago

Sindicaliștii din Educație arată adevărul din școli: Clase supraaglomerate, mii de posturi în pericol

Sindicatele din Învățământ trag din nou sem­nalul de alarmă. Sindicatul Învă­ță­mânt Preuniversitar Hunedoara susține că…

34 de minute ago

Bătut și jefuit de telefon în parc

La agresarea victimei a participat și un minor în vârstă de 16 ani, iar cel…

35 de minute ago