Actualitate

Au scăpat de arest

Doi bărbaţi din judeţul Timiş, acuzaţi de braconaj cinegetic şi alte infracţiuni, pe care poliţiştii hunedoreni îi voiau după gratii, au scăpat de arest preventiv. Cei doi, în vârstă de 23 şi 42 de ani, au fost reţinuţi în 12 februarie şi urmau să fie duşi în instanţă cu propunere de arestare preventivă. Ieri, însă, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva au dispus cercetarea lor sub control judiciar.
Indivizii sunt acuzaţi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă letală fără drept şi braconaj cinegetic. „Din cercetările efectuate până în prezent, poliţiştii au stabilit suspecţii, care nu deţin permis de armă, au comis infracţiunile pentru care sunt cercetaţi, pe raza Fondului de Vânătoare Lăpugiu, din judeţul Hunedoara, în perioada anilor 2015 – 2018”, se arată în comunicatul IPJ Hunedoara. Înainte de a-i reţine, în data de 7 februarie, oamenii legii au organizat percheziţii la domiciliile lor, de unde au ridicat cantităţi impresionante de trofee, arme şi muniţie. Mai exact, din locuinţele celor doi bărbaţi, poliţiştii au ridicat trei trofee de cerb carpatin cu craniu, 50 de trofee de căprior cu craniu, patru trofee de mistreţ, precum şi 410 de articole pirotehnice tip petardă din categoria F3, deţinute fără drept, patru arme de vânătoare şi muniţia aferentă.
În ultimele luni, poliţiştii de la Serviciul Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Hunedoara au organizat numeroase acţiuni de combatere a braconajului cinegetic. Toate aceste misiuni au avut un grad mare de periculozitate pentru poliţişti, deoarece implicau persoane care aveau arme în posesie. La una dintre acţiuni, un poliţist, Roman Murar, a fost rănit, după ce un braconier a tras cu arma în el. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura