Categories: Actualitate

Au primit salariile după ce s-au blocat în subteran

Adriana Năstase

Protestul spontan declanşat de minerii de la exploatările de huilă Paroşeni şi Uricani, unde 360 de oameni s-au autoblocat în subteran, s-a încheiat ieri după-amiază, după ce banii pentru salariile angajaţilor de la cele două mine au fost viraţi pe carduri, a declarat preşedintele Sindicatului „Huila”, Laszlo Domokos.
Întârziere de o săptămână
Aproape 360 de mineri de la exploatările de huilă Paroşeni şi Uricani, din Valea Jiului, s-au autoblocat în subteran, în cursul nopţii şi al dimineţii de marţi, nemulţumiţi de faptul că nu şi-au primit încă drepturile salariale cuvenite pentru luna noiembrie, plata acestora fiind întârziată cu o săptămână. Potrivit lui Domokos, banii de salarii au întârziat cu o săptămână din cauză că societatea Complexul Energetic Hunedoara (CEH) nu a plătit facturile pentru cărbunele livrat de către cele două mine ce sunt parte a Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului (SNÎMVJ). Sumele achitate au fost asigurate din subvenţia pentru minerit aferentă lunii octombrie, fiind virate ieri în contul SNÎMVJ.
Liderul sindical a precizat că, în cursul dimineţii de ieri, a avut întâlniri cu conducerea SNÎMVJ, cu administraţia Complexului Energetic Hunedoara şi cu un secretar de stat în Ministerul Energiei. „Am primit asigurări că până în data de 20 decembrie se vor face demersuri şi la nivelul Finanţelor ca să primim ajutorul de stat aferent lunii noiembrie. Cu cei de la CEH am încheiat o convenţie prin care ambele conduceri, de la CEH şi SNÎMVJ, îşi asumă că vor face demersuri în comun, astfel încât cărbunele livrat în cursul lunilor decembrie şi ianuarie de către cei de la Închideri (SNÎMVJ) să fie facturat şi achitat la timp şi astfel să asigure fluxul financiar necesar pentru plata salariilor pe cele două luni. Avem în vedere faptul că luna ianuarie 2017 este o lună în care nu avem ajutor de stat, pentru că este clar că nu vom avea o hotărâre de Guvern pentru acordarea ajutorului de stat pe anul 2017”, a spus Domokos.
O nouă cerere de insolvenţă
Situaţia de criză, susţin liderii sindicali, a fost generată de faptul că în conturile SNÎMVJ nu au fost viraţi încă banii pentru cărbunele livrat Complexului Energetic Hunedoara, fapt pentru care nu au existat sumele necesare  plăţii salariilor.
CEH a fost în procedură de insolvenţă în perioada ianuarie – mai 2016, după care sentinţa Tribunalului Hunedoara a fost desfiinţată de Curtea de Apel Alba Iulia şi dosarul a fost trimis pentru rejudecare la Deva. Pe 23 iunie, Tribunalul Hunedoara a decis reintrarea în insolvenţă a CEH, dar procedura a fost ridicată pe 8 noiembrie, după ce Curtea de Apel Alba Iulia a admis un apel formulat în cauză. Astăzi, la Tribunalul Hunedoara se judecă o nouă cerere de intrare în insolvenţă a CEH.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Șofer bănuit că s-a urcat la volan sub influența alcoolului, de două ori în aceeași zi, reținut de polițiști

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au depistat în flagrant delict, în data de 2…

9 ore ago

ȘOFERI DEPISTAȚI CU VITEZĂ EXCESIVĂ PE AUTOSTRADA A1, SCOȘI DIN TRAFIC

*În contextul minivacanței de 1 Mai, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva au…

9 ore ago

Turiști sancționați pentru deplasare ilegală cu ATV-uri în zona montană

La data de 01.05.2026, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Vața de Jos…

o zi ago

POLIȚIȘTII INTERVIN FERM PENTRU COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI PROTEJAREA VICTIMELOR

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Petrila   La data de…

2 zile ago

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

3 zile ago