Sport

Au luptat, s-au dăruit, dar au pierdut din nou

1-cetate-26-septembrie-pagina-11Ovidiu Mănăstire

Cetate Deva a fost învinsă şi în al patrulea meci din acest sezon al Ligii Naţionale de handbal feminin, cedând cu 25-35 (14-14), pe teren propriu, în faţa lui CSM Bistriţa. Devencele au luptat admirabil cât le-au ţinut forţele fizice, dar au cedat încă o dată în repriza secundă, după ce au rămas cu doar şase handbaliste valide.

Au dictat ritmul în primul mitan
După ce că avea un lot restrâns, gruparea antrenată de Ia Mătăsaru s-a prezentat la meciul cu Bistriţa cu doar opt jucătoare, Lavinia Lupşe fiind trecută pe foaie, dar era accidentată la mână. Chiar şi aşa, trupa alb-albastră, echipată în verde, a controlat ostilităţile în prima parte a meciului. A fost condusă doar în debut, cu 1-0 şi 2-1, apoi a preluat conducerea şi s-a distanţat până la patru „lungimi”, 12-8 şi 13-9. În câteva rânduri, Cetate a avut şansa să se distanţeze la cinci goluri dar a fost imprecisă şi în atacul poziţional, şi de la şapte metri.

Trădate din nou de subţirimea lotului
În finalul primei reprize, gazdele au mai primit o lovitură, după ce cea mai bună marcatoare, Dana Abed-Kader, s-a accidentat într-un duel cu Raţiu şi a fost scoasă pe braţe din teren. Bistriţa a profitat şi a echilibrat disputa, la pauză intrându-se cu scor egal, 14-14. Chiar dacă Abed-Kader a reintrat în partea secundă, jucând practic într-un picior, devencele au cedat fizic, iar în minutul 40 au rămas şi fără Denisa Şelever, eliminată definitiv după trei sancţiuni de două minute. Mult mai experimentată, CSM Bistriţa a pus stăpânire pe joc şi a obţinut o victorie la 10 goluri diferenţă, 35-25, prea drastică în raport cu ostilităţile din teren.

„Deva, o echipă admirabilă!”
Handbalistele devene au părăsit terenul în aplauzele publicului, inclusiv antrenorul Bistriţei, Horaţiu Paşca, având doar cuvinte de laudă la adresa adversarelor. „Pe lângă bucuria victoriei, daţi-mi voie să felicit fetele din echipa gazdă, una admirabilă. Să joci în opt jucătoare de câmp de la egal la egal cu aproape oricine e de admirat. Sper ca Deva să-şi rezolve problemele, pentru că e o echipă de tradiţie în handbalul românesc şi acesta are nevoie de Deva”, a spus Paşca.
În schimb, extrem de epuizate, Andreea Mărginean şi Cristina Strahan au spus că aşteaptă întăriri la echipă. „Ne-am dorit foarte mult să câştigăm, însă după cum vedeţi, suntem puţine şi oboseala e mare. Noi am încercat. Aşteptăm câteva jucătoare lângă noi, să formăm un grup unit, poate după pauza aceasta va fi altceva”, au spus cele două handbaliste devene. Cetate va juca mâine o nouă partidă în campionat, urmând să întâlnească în deplasare pe Unirea Slobozia, de la ora 16.00. După aceea, prima ligă handbalistică feminină a României se va întrerupe timp de aproape trei săptămâni.

CETATE DEVA 25 (14)
Savko – Abed-Kader – 9 goluri, Mărginean – 4, Seraficeanu – 4 (1×7 metri), Strahan  – 3, Şelever – 2, Lazea – 2, Bobiţ (1×7 metri). Antrenor: Ion Mătăsaru
CSM BISTRIŢA 35 (14)
Măzăreanu, Sîntămărean – Chirilă – 9 goluri (2×7 metri), Pristăviţa – 6, Raţiu – 4, Cîrstea – 4, Crap – 3 (1×7 metri), Paraschiv – 3, Preda – 2, Bărbos – 2, Gherman – 1, Dorhoi – 1, Vezentan, Maior-Paşca, Szabo, Ivan. Antrenor: Horaţiu Paşca
Arbitri: Ana Maria Stoia (Bucureşti) – Diana Florescu (Piteşti)
Sala Sporturilor din Deva, spectatori 250

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura