Sport

Au luat nouã medalii din 13 posibile

Ciprian Marinuţ

Hunedorenii continuă să fie la înălţime în competiţiile naţionale de aeromodele, fiind adevăraţi aşi ai acestor gen de întreceri. Ca dovadă, la „Cupa Târgu Secuiesc“, brădenii au cucerit şapte medalii, iar devenii au obţinut două trofee dintre cele 12 premii puse în joc.

Tari la individual, lideri la echipe

Cele mai tari rezultate dintre toate cele 15 echipe din 14 judeţe le-au obţinut aeromodeliştii antrenaţi de Adrian Macsim, de la PC Deva, filiala Brad. Multipli campioni naţionali, brădenii au cucerit câte două medalii de aur, argint şi bronz la individual, bilanţ cu care au obţinut trofeul pe echipe. „Este al doilea an consecutiv în care participăm la Cupa Tg. Secuiesc şi de fiecare dată, am fost campioni la echipe“, a spus antrenorul Adrian Macsim. Liderul echipei brădene a fost Nicolae Onea, care s-a clasat pe primul loc în probele de planor A1 şi planor radiocomandat cu motor termic, precum şi locul doi în proba de planor radiocomandat cu motor electric. Celelalte trei medalii ale brădenilor au fost obţinute de Adrian Şipoş, locul doi la propulsor B1 şi locul trei la planor A1, şi Răzvan Borza, medalie de bronz la planor radiocomandat cu motor termic. „Onea este veteranul echipei şi şi-a onorat blazonul, iar ceilalţi doi sunt mai noi şi vin tare din urmă“, a comentat antrenorul Adrian Macsim.

Dublă pentru „Teglas Gabor“

Celelalte două medalii hunedorene au fost aduse de aeromodeliştii de la Liceul „Teglas Gabor“, pregătiţi de veteranul Ladislau Balo. Boldijar Szasz a fost lider în proba de planor radiocomandat cu motor electric, iar Adrian Buchman s-a situat pe locul trei în aceeaşi probă, în care podiumul a fost sută la sută hunedorean, deoarece locul doi i-a revenit brădeanului Nicolae Onea.
La echipe, gruparea de la Palatul Copiilor Deva – filiala Brad a fost urmată în clasament de Palatul Copiilor Sfântu Gheorghe şi de Clubul Copiilor Târgu Secuiesc. Competiţia s-a desfăşurat la finalul săptămânii şi a fost organizată de Inspectoratul Şcolar al judeţului Covasna, în colaborare cu Clubul Copiilor Târgu Secuiesc.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura