Categories: Actualitate

Au închiriat un ATV și au căzut cu el în râpă

Doi tineri s-au rănit după ce au vrut să facă o plimbare cu ATV-ul pe drumul mon­tan de la Pasul Vâlcan. Deși nu aveau permis de conducere, cei doi au reușit să închirieze un ATV și l-au condus pe dru­mul județean.
„Cei doi (…) au închiriat un ATV pe care l-a condus inculpatul pe DJ664 A, drum pu­blic puțin circulat care face accesul către Pasul Vâlcan.Inculpatul a condus vehiculul până în Pasul Vâlcan, iar la întoarcere, într-o curbă, acesta a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-au răsturnat. Ulterior, au contactat proprietarul ATV-ului, iar acesta a sosit la fața locului cu o dubă cu care a fost preluat vehiculul.La scurt timp au părăsit locul accidentului și s-au pre­zentat pe rând la unitatea de primiri ur­gen­țe din cadrul Spitalului Municipal Vulcan. Cu ocazia verificării în baza de date a Poliției Române, a rezultat că inculpatul nu are corespondent în evidența auto. Prin răs­punsul comunicat de Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, Formațiunea Rutieră, se confirmă că inculpatul nu fi­gurează în evidențe ca posesor de permis de conducere”, se arată în dosar. Unul dintre cei doi tineri a fost trimis în judecată pentru infracțiunile de conducere fără permis și părăsirea locului accidentului. Judecătoria Petroșani l-a condamnat la pedeapsa de 1 an de închisoare cu sus­pen­dare, însă soluția nu este definitivă.
(M. Gânju).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Cât dai, atâta face!” — și-a zis un funcționar din­tr-o urbe din județ, după ce…

7 ore ago

Bulina albă

Sorin Bălu, antrenor principal Jiul Petroșani Pentru că și-a mobilizat exemplar elevii, aceștia reușind să…

7 ore ago

Bulina neagră

Violeta M., din Lupeni Pentru că a fost acuzată că alături de concubinul ei și-a…

7 ore ago

Orașul Simeria și localitățile Uroi și Săulești: întrerupere temporară de furnizare a apei

Magdalena Șerban APA PROD face pași mari în teren pentru atingerea obiectivului principal: o apă…

7 ore ago

Primarul din Hunedoara, în vizită oficială în China

Edilul șef al Hunedoarei, Dan Bo­bouțanu, se află zilele acestea într-o vizită oficială în China,…

7 ore ago