Categories: Comunitate

Au început lucrările la reţeaua de apă a comunei Mărtineşti

Magdalena Şerban

Circa 1.000 de locuitori ai comunei Mărtineşti vor beneficia de alimentare cu apă în sistem centralizat, în baza unui proiect pe care administraţia publică îl implementează din bani guvernamentali, mai exact prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

„Alimentarea o facem din rezervorul Turdaş, sursa Sibişel. E aceeaşi sursă ce deserveşte comunele din jurul municipiului Orăştie (Beriu, Orăştioara, Turdaş), inclusiv Orăştie. Nu va fi nici un fel de problemă în ce priveşte debitul, făcându-se mai multe calcule, în prealabil. Proiectul reprezintă o prioritate pentru comunitate, în condiţiile în care pe timp de secetă, oamenii rămân mereu fără apă. Ba mai mult, nici apa nu este potabilă, în întregime”, a precizat Adinel Botescu (foto), primarul din Mărtineşti. Potrivit acestuia, doar satul Măgura, din cauza poziţionării sale, nu a putut fi inclus în programul de introducere a reţelei. Cât priveşte termenul de finalizare a investiţiei, executantul a dat asigurări că toamna va aduce apă la robinetele celor circa 500 de gospodării vizate. „Am întâlnit şi cazuri, foarte rare, de persoane singure, în vârstă, care  nu s-au arătat prea încântate de noua utilitate, mergând pe principiul clasic al apei scoase din fântână. Doar că vine o vreme când puterile fizice vor fi foarte reduse şi atunci, greu se va mai putea ridica găleata cu apă. Inconvenientul îl constituie faptul că trebuie achitat un tarif pe metrul cub consumat, până acum nefiind nevoie de cheltuieli de acest gen. Sperăm însă ca astfel de situaţii să rămână la acelaşi nivel, adică foarte puţine”, a mai spus primarul.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frăția penalilor se pre­gătește să pună mâna pe o urbe din re­giune, ori cel puțin…

15 ore ago

Anchetatorii olandezi, mai inteligenți decât hoții. Trei ofițeri s-au dat drept comercianți de artă și au intrat în contact cu intermediarii hoților

Procurorii olandezi descriu cazul furtului Coifului de la Coțofenești și a brățărilor da­cice drept unul…

15 ore ago

Bulina albă

Quentin Maël-Gilles-Eric, adolescent din Petrila Pentru că a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de…

15 ore ago

Bulina neagră

Iulian O., din Petroșani Pentru că este acuzat și judecat pentru infracțiunea de înșelăciune.

15 ore ago

Atenție! SPEED, o acțiune a polițiștilor de la Rutieră!

Polițiștii rutieri desfășoară, în pe­ri­oa­da 13–19 aprilie 2026, acțiunea SPEED, parte a calendarului european ROADPOL,…

15 ore ago

Zeci de pensionari și copii au fost lăsați fără pensii și alocații de către un poștaș

Individul a băgat în buzunar aproape 90.000 de lei, banii care reprezentau pensiile a 73…

15 ore ago