Categories: Actualitate

Au furat din pădurea statului

O acțiune a polițiștilor Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice, împreună cu reprezentanţii Gărzii Forestiere Timi­șoara, a scos la iveală un furt masiv de ar­bori în zona Hunedoarei.
Echipele au efectuat un control privind modul de punere în valoare și exploatare a materialelor lemnoase de către diferiți ope­ratori economici de pe raza muni­cipiului Hunedoara și a comunei Runcu Mare. ”Poliţiştii au constatat că, pe o su­pra­față de fond forestier național, angajaţii unei societăţi comerciale au tăiat fără drept și au sustras 39 de arbori din specia fag, dintr-o partidă de masă lemnoasă pe picior, pentru care a fost calculat un volum de 105,30 mc de material lemnos. Prin ur­ma­re, a fost luată măsura confiscării volumului de 40,139 mc material lemnos, care a fost identificat faptic în teren și în rampă și care a fost predat în custodia Ocolului Silvic Hu­nedoara, în vederea valorificării acestuia, conform prevederilor legale în vigoare”, informează IPj Hunedoara. Poliţiştii au întocmit și un dosar penal pentru comite­rea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Stabilitatea forței de muncă în construcții

Sectorul construcțiilor intră în perioada martie - mai 2026 cu perspective de creștere a activității,…

o oră ago

Inovații în iGaming: abordarea lui Uri Poliavich asupra produselor digitale

Evoluția în iGaming este determinată de creșterea constantă a așteptărilor jucătorilor. Pentru a răspunde nevoilor…

o oră ago

Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi: Încep lucrările la Stadionul „Petre Libardi”

Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…

3 zile ago

SPIRIT CIVIC DEMN DE APRECIAT ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA

La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

4 zile ago