Categories: Sport

Au dat lovitura la Cupa Masibo

Peste 300 de sportivi reprezen­tând 19 cluburi din țară au participat la Cupa Masibo la karate WKF, în­tre­ceri organizate cu un efort remar­ca­bil de către CS Polikarate Petroșani.

Apreciați
A fost o bună repetiție pentru Cam­pio­natul național programat la în­ce­putul lunii aprilie, iar evoluțiile de pe tatami au fost spectaculoase și aplau­date la scenă deschisă. Sportivii de la clubul gazdă (mulți dintre ei fiind cam­pioni mondiali sau europeni), pregătiți de prof. Alina Tinca și Radu Polifronie, au reușit să cucerească cele mai multe medalii la această ediție, atât la seniori, ju­niori, cadeți sau la categoriile de copii, finalizând întrecerile pe primul loc la nivelul cluburilor participante, cu un număr total de 167 de medalii. Dintre acestea, 58 au fost medalii de aur, 41 de argint și 68 de bronz. Pentru organizatori este o certitudine că lu­crul bine făcut este apreciat de către toți cei care au răspuns invitației de a fi prezenți la aceste întreceri, iar pentru sportivii de la clubul gazdă, medaliile cucerite la competiția de la Baru arată că ei se vor număra cu siguranță prin­tre medaliați și la naționale.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cică și-ar fi tras un conac pe domeniul sta­tului, folosește re­sur­sele statului, dar nu scoate…

6 ore ago

Bulina neagră

Gavrilă Albert B., din Petroșani Pentru că a fost găsit vinovat și condamnat pentru patru…

7 ore ago

Bulina albă

Pascal Carina Simina, respon­sabil Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” din Petroșani, Pentru că instituția a fost…

7 ore ago

Nu mai ai Cartea de Muncă, ieși la pensie cu bani mai puțini

Mulți hunedoreni întâmpină dificultăți deoarece nu au Cartea de Muncă. Asta înseamnă că vor primi…

7 ore ago

Detaliul din lege care a scăpat o firmă din Deva de o amendă usturătoare

O firmă din Deva a convins o ins­tan­ță de judecată, prin avocați, că a fost…

7 ore ago

Tânără de 26 de ani, găsită inconștientă cu droguri în buzunare

O tânără din Lupeni, în vârstă de 26 de ani, a fost găsită inconștientă pe…

7 ore ago