Comunitate

Au crezut că izolarea şi carantina sunt opţionale

Maximilian Gânju

Trei hunedoreni suspectaţi că ar fi putut contacta virusul Sars Cov-2, pentru care DSP a impus carantină sau izolare, au fost des­coperiţi că nu respectau măsurile impuse.
Cei trei au fost prinşi plimbându-se pe străzi fără a le păsa de consecinţele faptelor lor. ”În urma verificărilor efectuate de către poliţiştii din municipiul Hunedoara la adresele a doi ti­neri din Hunedoara, care figurează ca per­soane izolate la domiciliu, agenţii de poliţie au constatat că aceştia nu se află la adresele indicate, ei fiind depistaţi ulterior pe stradă, venind spre domiciliu. Cei doi au fost sanc­ţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare de 2000 de lei, conform Legii 55/2020, pen­tru nerespectarea măsurii carantinei”, in­for­mează IPJ Hunedoara.
Cel de-al treilea individ prins de poliţişti este un bărbat din Petroşani, revenit recent de pe teritoriul unui stat clasificat „zonă galbenă”, care a părăsit adresa de izolare. ” Persoana în cauză a recunoscut că a părăsit pentru scurt timp domiciliul, motivând că nu a avut pe cine să trimită la cumpărături. Bărbatul a fost sanc­ţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei. În ambele situaţii, a fost notificată DSP Hunedoara, pentru a dispune măsuri în consecinţă”, mai arată sursa citată.
Totodată, în urma acţiunilor derulate la nivelul judeţului, echipele de control au verificat 112 societăţi comerciale şi 64 de mijloace de transport în comun, iar pentru ne­regulile constatate au fost aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor fiind de 6.500 de lei.
Multe dintre sancţiuni au fost acordate pen­tru lipsa măştii de protecţie. În Orăştie, poli­ţiştii au descoperit o femeie care nu purta masca de protecţie în timp ce se afla într-o staţie de au­to­buz, doi bărbaţi care nu purtau masca de pro­tec­ţie în timp ce se aflau într-o piaţă agroa­li­mentară, un bărbat care nu purtau mască de protecţie în timp ce con­ducea un taxi şi avea pasageri, ori un bărbat din Republica Belarus, care nu purta mască de protecţie în timp ce se afla în incinta unei staţii de carburanţi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura