Categories: Sport

Au condus, au pierdut, dar sunt optimişti

Nou promovata CNS „Cetate” Deva s-a descurcat perfect timp de 70 de minute în ultimul meci test al verii, având avantaj de 1-0, însă apoi adversarii de la CSM Lugoj au întors rezultatul şi s-au impus cu 2-1. Totuşi, Marius Sîrbu, antrenorul grupării din reşedinţa de judeţ, consideră că echipa sa este pregătită pentru a avea un parcurs onorabil în campionatul Ligii a III-a ce va demara  la finalul săptămânii.
De la 1-0, la 1-2
CSM Lugoj, ocupanta locului patru în seria a 4-a a Ligii a III-a în ediţia trecută de campionat, a fost cel mai puternic adversar din perioada de pregătire pentru nou-promovata CNS „Cetate” Deva. Trupa pregătită de Marius Sîrbu s-a descurcat foarte bine vreme de 70 de minute, timp în care şi-a ţinut în şah adversara şi, mai mult, a deschis scorul prin Tudor Şaucă, în minutul 67. Perspectiva unei înfrângeri cu o echipă mai slab cotată i-a determinat însă pe bănăţeni să accelereze, iar CSM Lugoj a reuşit să egaleze şi să întoarcă rezultatul în favoarea sa în doar opt minute de joc. Întâi, trupa lui Cosmin Petruescu a egalat prin Sebastian Velcotă, în minutul 70, iar apoi a marcat golul victoriei prin Eduard Olariu, în minutul 78. „În minutul 70, noi am schimbat foarte mulţi jucători, dar nu acesta este motivul pentru care am pierdut meciul. A fost un joc bun pentru echipa noastră, care ne dă încredere că vom putea face o figură frumoasă în noul sezon, primul pentru noi în Liga a III-a. Aşteptăm cu încredere startul campionatului, deşi ştim că va fi o competiţie dificilă. Până la ora primului meci cu ACSO Filiaşi, de pe teren propriu, echipa se va pregăti la Deva, fără a mai susţine meciuri amicale”, a afirmat Marius Sîrbu.
CNS „Cetate” a făcut o cerere la FRF pentru a-şi disputa meciurile de pe teren propriu vinerea şi nu sâmbăta, cum le-a programat forul de la Bucureşti. Un răspuns al FRF este aşteptat în cursul acestei săptămâni. „Considerăm că vinerea după-masa mai mulţi deveni ar putea fi alături de echipă în tribunele Stadionului Cetate, iar noi mizăm foarte mult pe suportul publicului”, a precizat antrenorul grupării CNS „Cetate” Deva.

CSM Lugoj – CNS „Cetate” Deva 2-1 (0-0)
Au marcat: Velcotă (70), E. Olariu (78) / Şaucă (67)
CSM Lugoj: Iordache – Vlădia, Niculescu, Roşie, Mânecan, Poiană, Dobricean, Ardelean, Precupanu, Stoichescu. Au mai jucat: Rusu, Socaci, Loga, Oraş, Buliga, Olariu, Dobra, Marta, Tătar, Pîntea, Velcotă, Stoi, Ţudic şi Cut. Antrenor – Cosmin Petruescu.
CNS „Cetate” Deva: Stănilă (junior) – Kelemen (junior), Dosan, Boldea (junior), Ungureanu – Vajda, Pribac, Chelariu – Şaucă Făgărăşanu, Lintaru; Au mai jucat: Iancău – Vîrtan, Şumiţiu, Doboş, Budriş (junior), Pîrva (junior), Buzducea (junior), Gruncea (junior), Firan, Şoit. Antrenor – Marius Sîrbu. (C. Marinuţ)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

10 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

10 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

10 ore ago

INSEMEX, prezent la evenimentul european „Clean Energy, Restored Lands: The Path Forward for Coal Regions”, ce a avut loc în Germania

Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Na­țional de Cercetare-Dezvoltare pen­tru Securitate Minieră și Pro­tec­ție…

10 ore ago

Lecția de la Deva: Investiție de 2,5 milioane de lei, finalizată în timp record pentru siguranța pacienților de la Spitalul județean

Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…

10 ore ago

Drumul spre Stațiunea Râușor prinde contur: Investiție de 6,8 milioane de lei pentru modernizarea DJ 686

Accesul rutier către stațiunea montană Râușor va fi modernizat complet în următorii doi ani. Președintele…

11 ore ago