Sport

Atletism. World Athletics a stabilit datele pentru Mondialele din 2022

Comitetul Executiv al World Athletics reunit online, pentru ultima dată în acest an, a stabilit și datele de disputare a două Campionate Mondiale ce vor avea loc în 2022. Astfel, Campionatul Mondial de cros va avea loc pe 19 februarie 2022, la Bathurst (Australia), după ce competiția  fusese programată initial să aibe loc în martie 2021, dar ea a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus.

Campionatul Mondial în sală pentru seniori, de la Belgrad (Serbia), a fost mutat în intervalul 18-20 martie 22. Inițial, întrecerea era programată pentru intervalul 11-13 martie 2022.

Comitetul Executiv al World Athletics a aprobat și baremurile de calificare la Campionatul Mondial U20 din 2021 și la Campionatul Mondial de seniori de la Oregon din 2022. Acestea vor fi date publicității la finele acestei săptămâni.

Proba de cros, susţinută de Federaţia internaţională de atletism (World Athletics) în calendarul Jocurilor Olimpice 2024 de la Paris, nu a primit undă verde din partea Comitetului Internaţional Olimpic. World Athletics a propus introducerea unei probe de cros, o ştafetă mixtă pe echipe 4×1.500 m la JO 2024, care ar fi marcat 100 ani de la ultima apariţie a acestei probe în programul olimpic, cu prilejul JO 1924 de la Paris.

Sebastian Coe, preşedintele WA, a declarat miercuri că nu este la curent cu un eventual aviz negativ al Comitetului executiv al CIO privind revenirea crosului în programul JO 2024 de la Paris. Decizia ar urma să fie luată săptămâna viitoare, conform sursei citate, dar Comisia pentru Programe Olimpice a recomandat un aviz negativ din partea Comitetului executiv privind revenirea crosului ca disciplină olimpică.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura